Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2012
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 4.289,2 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport anual 2012
mai mare a fost înregistrat pe graniţa cu Serbia, în perioada septembrie-decembrie 2012, când a atins 14 euro/MW/h.
La licitaţiile lunare, preţurile cele mai mari s-au înregistrat tot pe direcţia import, pe graniţa cu Bulgaria, maximul fiind atins în luna ianuarie 2012, când s-a înregistrat preţul de 61,82 euro/MW/h. Preţurile lunare pe graniţa şi direcţia menţionată, în lunile ianuarie şi mai 2012, au fost chiar mai mari decât cele de la licitaţia anuală. Evoluţia preţurilor la licitaţiile pe termen lung demonstrează faptul că participanţii au sesizat oportunitatea aducerii de energie electrică în ţară, în condiţiile unui deficit generat de situaţia energetică din regiune.
În urma desfăşurării licitaţiilor zilnice, în majoritatea intervalelor orare, pe graniţele cu Bulgaria şi Ungaria au existat preţuri diferite de zero; pe graniţa cu Ungaria la import s-au înregistrat valori maxime de preţ de 35 euro/MW/h şi respectiv 25 euro/MW/h, în timp ce pe graniţa cu Bulgaria maximele nu au depăşit 15 euro/MW/h la import, la export aceste valori fiind nesemnificative.
Cel mai ridicat grad mediu anual de utilizare a capacităţii totale alocate în urma licitaţiilor a fost cel de pe graniţa cu Serbia pe direcţia export şi Bulgaria pe direcţia import. Interesul pentru utilizarea capacităţii alocate pe graniţa cu Ungaria a scăzut faţă de anul 2011, atât la import, cât şi la export. În fiecare lună au existat participanţi care si-au transferat capacitatea câştigată la licitaţiile anuale şi lunare către alţi participanţi.
Peste 90% din veniturile obţinute de CN Transelectrica SA în urma procesului de alocare a capacităţii de interconexiune au provenit din licitaţiile pe termen lung (anual şi lunar), în special din alocarea capacităţii pe graniţa cu Bulgaria direcţia import, graniţa cu Serbia direcţia export şi cea cu Ungaria direcţia export. Veniturile din licitaţiile zilnice au provenit în special din alocările pe graniţa cu Ungaria direcţia import şi export. Deşi pe unele intervale orare au existat solicitări de capacitate la licitaţiile intra-zilnice, nu au existat venituri din respectivele capacităţi alocate, interesul participanţilor fiind în continuare scăzut pentru acest tip de licitaţii.
Numeroşi participanţi au rezervat simultan capacitate de schimb în ambele sensuri ale unei graniţe, în scopul creării oportunităţilor de a transfera energie în oricare din sensuri, funcţie de nivelul preţurilor pe pieţele corespunzătoare.
Ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale, au existat doi furnizori concurenţiali care şi-au pierdut drepturile asupra capacităţii alocate, câştigate în urma licitaţiei anuale, capacităţi care au devenit astfel disponibile în cadrul licitaţiilor lunare.
Luând în considerare toate tipurile de licitaţii, cel mai mare număr de câştigători din fiecare lună a fost de cca 30 participanţi pe graniţa cu Ungaria, variind doar direcţia în funcţie de lună.
Luna februarie 2012 s-a caracterizat printr-o situaţie energetică dificilă, ajungându-se la situaţia de lipsă de rezervă de energie la vârfurile de sarcină, din cauza lipsei de combustibil în centralele pe hidrocarburi, a opririi centralelor eoline şi lipsei apei de alimentare din cauza îngheţului în unele centrale. Astfel, în data de 13.02.2012, Transelectrica a fost nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale privind „Definirea situaţiilor de urgenţă pentru care Transelectrica poate restricţiona dreptul participanţilor de a utiliza capacitatea de interconexiune 38
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
63da491e055c9ee2051fc2c749d3d77d21f30857b17e7ead72b5335805146262