Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2012
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 4.289,2 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport anual 2012
art. 23 alin (1) asupra contractelor negociate de vânzare-cumpărare şi în special asupra tranzacţiilor de import-export de energie electrică desfăşurate de aceştia cu parteneri străini. Dacă în cele ce privesc contractele negociate şi cele încheiate pe alte platforme de tranzacţionare, au fost deja întreprinse demersuri prin organizarea unui Grup de Lucru pentru implementarea în regim de urgenţă a unei platforme specializate de tranzacţionare a contractelor de tip OTC (Over-The-Counter), problematica desfăşurării tranzacţiilor de import- export de energie electrică în contextul aplicării art. 23 alin (1) din Lege a necesitat clarificări, legate de faptul că interpretarea coroborată a articolului menţionat pe de o parte şi a unor prevederi din legislaţia primară aplicabilă (Legea 160/2012), inclusiv a obligaţiilor statului român conform Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comisia Europeană din iunie 2012, pe de altă parte, induce neînţelegeri privind posibilitatea desfăşurării în continuare a contractelor de import-export de energie
electrică. În urma analizei realizate de departamentul de specialitate şi prezentării sale către Comitetul de Reglementare al ANRE, ANRE a luat decizia publicării unui document de poziţie pe site-ul www.anre.ro privind această problematică.
5. Verificarea îndeplinirii de către CTEE Transelectrica SA a obligaţiilor prevăzute de Regulamentul CE nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 13 iulie 2009, privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, ca parte din controlul de tip inspecţie desfăşurat începând cu luna iunie 2012. În vederea verificării în detaliu a îndeplinirii sarcinilor respective, comisia de control a cerut operatorului de transport şi sistem să răspundă la un chestionar cuprinzând 19 puncte. Pe lângă răspunsurile obţinute, controlul a vizat şi verificarea informaţiilor publicate de CNTEE Transelectrica SA pe site-ul www.transelectrica.ro, în special cele de la capitolul Transparenţă. Controlul este în curs de finalizare.
Piaţa contractelor bilaterale reglementate
Componenta reglementată a pieţei angro a continuat să funcţioneze şi în anul 2012, în scopul alimentării la tarife reglementate a consumatorilor casnici şi a consumatorilor necasnici care nu au uzat de dreptul de a-şi alege furnizorul, precum şi pentru acoperirea pierderilor în reţelele de distribuţie şi doar în primele 3 luni ale anului, pentru acoperirea pierderilor în reţeaua de transport.
Cantităţile de energie electrică pe contracte reglementate prin decizii ANRE către furnizorii impliciţi şi operatorii de distribuţie au reprezentat cca. 98,7% din totalul vânzărilor producătorilor pe piaţa reglementată, fiind acoperite în proporţie de cca. 50,8% de producătorii pe bază de combustibil convenţional, de cca. 30,9% de producătorul nuclear şi de cca. 16,9%, diferenţa constituid-o vânzările pe contracte reglementate către operatorul de transport, pe contracte de întrajutorare între producători sau vânzări pe piaţa cu amănuntul de energie electrică.
Din totalul vânzărilor producătorilor, cantităţile vândute pe piaţa reglementată au reprezentat cca. 46% din total (24233 GWh), diferenţa fiind înregistrată pe piaţa concurenţială, inclusiv prin contracte bilaterale directe (27958 GWh). Se face precizarea că volumele menţionate nu includ tranzacţiile realizate pe piaţa de echilibrare/dezechilibre.
26
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
63da491e055c9ee2051fc2c749d3d77d21f30857b17e7ead72b5335805146262