Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2013

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
5.368,7 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Raport anual 2013___________________________________________________________________

Modificări privind racordarea la rețelele electrice publice Regulamentul de racordare

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (13) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, prin Ordinul ANRE nr. 59/2013 a fost aprobat Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, care a intrat în vigoare la data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 90/2008, respectiv la 19.12.2013 Noul Regulament aduce completări şi modificări Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90/2008, dintre care, cele mai importante sunt următoarele:  s-au introdus termene suplimentare pentru operatorul de reţea în scopul reducerii duratei procesului de racordare;  s-a introdus obligația operatorului de rețea de a emite un nou document - certificatul de racordare, prin care se certifică îndeplinirea condiţiilor de racordare la reţea, prevăzute în avizul tehnic de racordare valabil; certificatul de racordare se emite pentru un loc de producere sau de consum şi nu prevede numele titularului acestuia, motiv pentru care nu este necesară

actualizarea certificatului de racordare la schimbarea denumirii utilizatorului sau la schimbarea titularului locului de producere sau de consum;  s-a prevăzut obligația constituirii de garanţii financiare de către utilizatori în favoarea operatorului de reţea, pentru locuri de consum şi/sau de producere cu o putere totală aprobată mai mare de 1 MW, dacă sunt necesare lucrări de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării;  s-au inclus prevederi referitoare la finanțarea lucrările de întărire a reţelei electrice în amonte de punctul de racordare, pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării unui utilizator, astfel: a) producătorii contribuie la finanţarea lucrărilor de întărire, cota de participare fiind inclusă în tariful de racordare (reglementat), stabilit conform Metodologiei de stabilire a tarifelor de racordare;

b) realizarea lucrărilor de întărire necesare pentru racordarea unui loc de consum se face de către operatorul de reţea şi pe cheltuiala acestuia;  în procesul de racordare s-a introdus etapa de punere sub tensiune a instalaţiei de utilizare în scopul realizării probelor de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare şi/ sau a receptoarelor ori a generatoarelor;  sunt prevăzute explicit soluţiile pentru racordarea generatoarelor în situaţia instalării acestora în incinta unui loc de consum existent;  sunt menţionate condiţiile pentru racordarea prin linie electrică directă a unui loc de consum al unui utilizator;  în anexele la regulament sunt prevăzute aspecte particulare privind: a) racordarea locuinţelor individuale cu o putere solicitată mai mică de 30 kVA, b) racordarea la RED a ansamblurilor de blocuri de locuinţe şi/sau de locuinţe individuale,

c) racordarea la RED a zonelor industriale, comerciale sau de servicii comune; d) racordarea locurilor de producere la reţelele electrice cu tensiunea mai mare sau egală cu 110 kV (prin staţii electrice);  contractele de proiectare şi/ sau execuţie trebuie să respecte prevederile unui ghid de conţinut aprobat de ANRE;  s-a introdus obligația operatorilor de distribuţie condiţia de a realiza centre teritoriale de relaţii cu utilizatorii la distanţe rezonabile pentru aceştia; 35

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

ce8dfe05834f00dab89f8f1a004833f3dee04a63c46a099a7d1e9042036819ea