Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2014
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 6.520,9 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport anual 2014
În anul 2014, valoarea suplimentară lunară rezultată din piaţa de echilibrare şi decontarea dezechilibrelor PRE a avut în unele luni semnificaţia unui cost, iar în altele a unui venit (în lunile ianuarie, februarie, aprilie, iulie august şi septembrie), valoarea cumulată pe întreaga perioadă fiind un cost de 10,73 mil lei, cu 42,4% mai mică decât valoarea înregistrată în anul 2013. Din rapoartele de monitorizare transmise de OTS rezultă că în anul 2014 au fost înregistrate intervale de tranzacţionare în care s-au dispus reduceri ale puterii centralelor electrice eoliene şi centralelor electrice fotovoltaice înscrise ca unităţi dispecerizabile la PE. Motivul a fost, de fiecare dată, echilibrarea balanței producţie–consum şi încadrarea în valoarea soldului programat, în condiţiile în care fuseseră epuizate celelalte posibilităţi de reglaj. Informaţiile referitoare la reducerile dispuse au fost publicate pe site-ul www.transelectrica.ro la adresa Transparenţă/Echilibrare şi STS, punctul 21 din tabel. În anul 2014, C.N. Transelectrica S.A. a identificat trei participanţi care au îndeplinit condiţia de publicare a ofertelor şi tranzacţiilor, ca urmare a depăşirii limitei de 40% din volumul tranzacţiilor pentru un anumit
tip de reglaj şi sens. Aceştia sunt Hidroelectrica, Romgaz şi CE Oltenia, iar datele sunt publicate pe site-ul www.transelectrica.ro la adresa Transparenţă/Echilibrare şi STS, pct. 19 din tabel.
Piaţa serviciilor tehnologice de sistem
În vederea asigurării siguranţei în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional, a fost organizată piaţa de servicii tehnologice de sistem (STS), prin intermediul căreia operatorul de transport şi sistem C.N. Transelectrica S.A. contractează STS destinate reglajului secundar şi respectiv rezervele terţiare rapidă şi lentă, în conformitate cu normele ENTSO-E, cu prevederile Codului tehnic al rețelei electrice de transport și ale Codului comercial al pieței angro de energie electrică. În anul 2014, ca urmare a aplicării cadrului legal în vigoare (prevederile HG nr. 138/2013 cu modificările din HG nr. 941/2014) şi a cadrului de reglementare aferent, cantităţile de STS au fost contractate atât reglementat, pe bază de Decizii ale ANRE, cât şi în urma organizării de sesiuni de licitaţii pe diferite orizonturi de timp. Participanții care dețin o licență de producere, dețin unități dispecerizabile calificate de C.N. Transelectrica S.A. pentru serviciul pe care-l oferă, sunt înscriși la piața de echilibrare și fac parte dintr-un PRE se pot înscrie la licitațiile pentru achiziția STS şi pot face oferte pe portofoliul de unităţi dacă au un cod EIC.
Producătorii-furnizori de STS au obligația contractuală să oferteze pe piața de echilibrare, în fiecare interval orar, energia de reglaj aferentă cantităţilor de STS contractate, caz în care se consideră că respectivele cantităţi au fost realizate. Acestea se plătesc de către C.N. Transelectrica S.A. la prețul de contract, în timp ce pentru cele nerealizate, furnizorii de STS sunt cei care plătesc către C.N. Transelectrica S.A. o penalizare la un preţ dublu față de prețul din contract. În anul 2014, furnizorii de STS au fost Hidroelectrica, CE Oltenia, CE Hunedoara, OMV Petrom, Electrocentrale Bucureşti, Romgaz, Electrocentrale Galaţi, Dalkia Termo Prahova şi Electro Energy Sud. Aceştia au participat la piaţa de STS atât pe componenta reglementată, încheind contracte bilaterale în baza cantităţilor şi preţurilor reglementate stabilite prin Decizii ANRE, cât şi pe componenta concurenţială, având contracte cu cantităţi şi preţuri rezultate în urma licitaţiilor lunare şi săptămânale organizate de C.N. Transelectrica S.A.. La nivelul anului, achiziţia de cantităţi destinate rezervei de reglaj secundar şi respectiv de reglaj terţiar lent
a fost mai mare cu 14% respectiv 23% faţă de anul anterior, în timp ce pentru rezerva de reglaj terţiar rapid cantitatea totală achiziţionată de C.N. Transelectrica S.A. s-a diminuat cu 8%.
61
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
cec52952a11f6ca225937faa10189c68b605a3b19224b058a5cb181380523ce6