Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2015

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
7.602,7 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

În anul 2015, predominantă a fost tranzacţionarea pe pieţele centralizate de contracte bilaterale de energie electrică organizate la nivelul Opcom SA (PCCB-LE, PCCB-NC şi PC-OTC), care asigură în special tranzacţiile pe contracte încheiate pe termen mediu sau lung, urmate de PZU şi PI în cazul tranzacţiilor pe termen scurt. În contextul legislativ impus de Lege, tranzacţiile realizate pe platforme de brokeraj au fost practic sistate în 2014, participanţii îndreptându-şi atenţia către piaţa centralizată cu negociere dublă continuă de la nivelul Opcom SA, cu instrumente de tranzacţionare variate, iar volumul celor realizate pe contracte negociate s-a redus la o treime din cel realizat în 2013. Se constată și creşterea cu cca. 16% a volumului energiei electrice tranzacţionate pe piaţa de echilibrare faţă de cel din 2014, ca urmare a necesităţii de echilibrare a balanţei producţie – consum în condiţiile înregistrării unor diferenţe mari între energia electrică efectiv livrată de operatorii economici care exploatează comercial centrale eoliene şi fotovoltaice şi notificările lor fizice. Facem precizarea că piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari este în continuare inactivă, până la sfârşitul anului 2015 nefiind depusă nicio ofertă iniţiatoare.

În scopul reducerii diferenţelor dintre preţurile de achiziţie a energiei electrice contractate de furnizorii de
ultimă instanţă pentru acoperirea consumului facturat la tarife CPC (Componenta de Piaţă Concurenţială),
ANRE a elaborat în iulie 2014 cadrul de reglementare al PCSU, iar operatorul pieţei de energie electrică,
Opcom SA, a implementat mecanismul corespunzător de tranzacţionare devenit operaţional în aprilie
2015. Începând cu această dată, achiziţia necesarului de energie electrică prognozat pentru facturare la
tarife CPC se realizează centralizat pe platforma PCSU, iar diferenţa dintre facturat şi prognozat se
tranzacţionează pe PZU şi PI. Pentru acoperirea consumului clienţilor finali alimentaţi în regim de ultimă
instanţă, energia electrică necesară se achiziţionează de pe platformele centralizate PCCB-LE, PCCB–NC,
PC–OTC, PZU şi PI.
Se prezintă mai jos volumele tranzacţionate în 2015 pe fiecare componentă a pieţei angro de energie
electrică şi evoluţiile acestora comparativ cu valorile anului precedent.
                                                                                Volum                                                       Pondere din
                                                                                                           Evoluţie faţă de
                                                                            tranzacţionat în                                              consumul intern
                         Componentele pieţei angro                                                           anul 2014
                                                                               anul 2015                                                     din 2015
                                                                                                                -%-
                                                                                -GWh-                                                          -%-
     Piaţa contractelor reglementate                                             6413                          ▼ 29,2                          12,6
     Piaţa contractelor negociate direct                                            1509                       ▼67,3                               3,0
     Piaţa centralizată a contractelor bilaterale, din
                                                                                    56717                      ▲52,1                             109,5
     care:
  • - PCCB-LE 31407 ▼8,5 61,9
  • - PCCB-NC 7915 ▲388,3 15,6
  • - PC-OTC 17394 ▲1194,6 34,3
     Piaţa centralizată pentru serviciul universal                                  4592                       -                                   9,1
     Piaţa pentru Ziua Următoare                                                    22496                      ▲5,3                               44,3
     Piaţa Intrazilnică                                                               76                       ▲18,8                               1,5
     Piaţa de Echilibrare                                                           4861                       ▲16,6                               9,4
     Export*                                                                        10504                      ▲28,0                              20,0
*Cantitatea aferentă contractelor de export, în anul 2015, a rezultat din raportările participanţilor la PAN şi include atât cantităţile exportate de furnizori, de
singurul producător care a realizat acest tip de activitate (date raportate în afara machetei de monitorizare), cât şi cele exportate prin intermediul CNTEE
Transelectrica, în calitatea sa de agent de transfer pentru PZU cuplat; volumele de export au fost verificate cu notificările din platforma DAMAS, în unele
cazuri existând mici diferenţe

Sursa: Raportările lunare ale participanţilor la piaţa angro de energie electrică, OPCOM SA şi CNTEE TRANSELECTRICA SA – prelucrare ANRE

59

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

393cda3e3f91692ba6002f2fd4fe3ca52da9b4e93f9b58a66e12d8d7539f9cc1