Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2016
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 9.389,2 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport anual 2016
Totodată, în decursul anului 2016 au fost elaborate la faza de document de discuție internă/de discuție cu părțile interesate externe sau la faza de proiect, reglementări care abordează următoarele subiecte aferente funcționării pieței angro de energie electrică:
Ordin privind aprobarea regulamentului de funcționare și de decontare a pieței de echilibrare și a regulamentului de calcul și de decontare a dezechilibrelor părților responsabile cu echilibrarea Scopul acestei reglementări a fost limitat la:
- - consolidarea într-un singur document a modificărilor realizate pe parcurs la Codul
comercial al pieței angro de energie electrică, cu eliminarea prevederilor a căror aplicabilitate a fost limitată și ținând seama de modificările de structură a sectorului apărute între timp, precum și de reglementările conexe, referite în document;
- - realizarea de modificări minime care să răspundă solicitărilor stringente ale
participanților sau necesității de corectare a inadvertențelor și care în același timp să nu
contrazică tendințele de principiu care rezultă din consultarea reglementărilor europene,
chiar dacă acestea se află încă în stadiul de propunere.
Documentul consolidat a fost reconfigurat sub forma a două regulamente, și anume:
1. Regulamentul de funcționare și de decontare a pieței de echilibrare, care conține regulile
de înregistrare a participanților activi la piața de echilibrare, de selecție a ofertelor, de decontare
a energiei de echilibrare și de sancționare a abaterilor de la programul asumat și de la dispozițiile
de dispecer;
2. Regulamentul de calcul și de decontare a dezechilibrelor părților responsabile cu
echilibrarea, care conține regulile de înregistrare și agregare a părților responsabile cu
echilibrarea și de determinare și decontare a dezechilibrelor atribuite acestora între producție și
consum, apărute în timp real și constatate în urma măsurătorilor.
Modificările de fond incluse în documentul de discuție supus dezbaterii publice în august 2016, față de prevederile în vigoare, se referă la: 1. Eliminarea restricției privind ecartul maxim admis, de 250 lei/MWh, între prețul maxim și prețul minim al ofertelor pe piața de echilibrare ale unei categorii de unități dispecerizabile exploatate de un producător, în fiecare interval de dispecerizare.
2. Menținerea energiei efectiv livrate drept cantitatea pe baza căreia se constituie drepturile de încasare/obligațiile de plată în cazul tranzacțiilor pe piața de echilibrare, dar cu luarea în considerare a aceleiași cantități ca obligație contractuală de referință pentru PRE care include respectiva unitate dispecerizabilă, în loc de a determina poziția netă contractuală pe baza cantității selectate pe PE.
3. Introducerea obligației înregistrării ca PRE a oricărui titular de licență/deținător al drepturilor de furnizor/trader la începerea activității sale în piața de energie electrică, urmând ca responsabilitatea echilibrării să poată fi transferată de acesta doar ulterior către altă PRE, ceea ce asigură o clarificare a asumării implicite a responsabilităților ca PRE.
Ulterior analizei observațiilor primite, a fost elaborată faza de proiect al celor două regulamente, care a fost supusă dezbaterii publice în noiembrie 2016 și care conținea modificări la următoarele subiecte principale:
80
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
de2e8abce0e5db4b5ccfefd8ee8969e07fefeb650cc9301f9f2eea466974012c