Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Date deschise privind justiția

Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021

Instituția sau publicația sursă
Date deschise privind justiția
Data preluării
26.09.2026 18:42
Dimensiunea materialului
28.728,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

L407	"""ASOCIAŢIA LOCATARILOR DIN BLOCURILE PENTRU TINERI DIN ROMÂNIA - ASLBTR"""	1084/A/2012				SIBIU	MEDIAŞ	STR.ARON COTRUŞ, NR.13A	NISTOR GABRIELA VERONICA	(1) Îndeplinirea prin orice mijloace legale a cumpărării locuinţelor în care habitează cu chirie membrii asociaţiei, prin abordarea parlamentarilor puterii sau a opoziţiei, prin propriile lor relaţii, sau prin prpriile lor acţiuni de strângere de semnături necesare, pentru promulgarea unei legi în acest scop, precum şi asigurarea respectării legislaţiei în vigoare cu privire la chiriaşi.						NISTOR DAN CORNEL - preşedinte; PREOTU ALEXANDRU - primvicepreşedinte; CANAHAI LUCIAN şi ANDREI VASILE - vicepreşedinţi; BUSUIOC FLORIN şi NISTOR GABRIELA-VERONICA - secretari executivi;	art.1,4-5, 6-9 şi 11-12 din OG 26/2000
L408	"""ASOCIAŢIA M L R T """	1539/A/2020				CLUJ	TURDA	STR. PONOREL, NR.9	TEBAN ADRIAN MARIUS	Acţiuni educative, umanitare şi social-filantropice, organizarea de programe, proiecte, evenimente, etc.						TEBAN ADRIAN MARIUS, NEGRU ALECSANDRU GEORGE, COCAN LIVIU ALIN, SIMON CRISTIAN, DEAC IOAN MITRU - membrii
L409	"""ASOCIAŢIA MAI PUŢINE PLASTICURI"""	21860/A/2015				CLUJ	CLUJ-NAPOCA	modificarea art. 2 din actul constitutiv şi art. 2 din statutul asociaţiei, privind sediul asociaţiei, care va fi în Cluj-Napoca, str. Haţeg nr. 9, sc. 1, parter, ap. 1, judeţul Cluj	KOVATS GIZELLA(junior)	dezvoltarea, practicarea şi promovarea activităţilor de protecţie a mediului înconjurător, a activităţilor ecologice, a educaţiei alternative şi a unui stil de viaţă sănătos, precum şi educarea şi implicarea grupurilor de tineri, a grupurilor comunitare în cadrul acestor activităţi, contribuind la menţinerea unui mediu natural curat, sănătos, în armonie cu activitatea umană, folosind surse regenerabile şi biodegradabile						"PREŞEDINTE -	KOVATS GIZELLA(junior), VICEPREŞEDINTE ŞI TREZORIER  - KOVATS GIZELLA(senior), SECRETAR - TONEA-MEZA PAULA-IOANA "
L410	"""ASOCIAŢIA MARILU"""	893/A/2021				BACAU	BACĂU	STR.CĂLUGĂRENI NR.13,SC.A, AP.5	1.RĂCHITEANU ANDREEA PETRONELA	Scopul Asociaţiei “ ASOCIAŢIA MARILU” este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care suferă de autism dar şi de alte tulburări globale de dezvoltare sau de neurodezvoltare si a familiilor acestora, cât si a altor categorii de persoane cu dizabilităti din România						"- Preşedinte: Răchiteanu Andreea Petronela
  • - Vicepreşedinte Răchiteanu Vincenţiu,responsabil cu promovarea imaginii.
  • - Vicepreşedinte Vereş Mihaela responsabilă de implementarea politicilor financiare.
  • - Vicepreşedinte Vereş Alexandru, responsabil de colectarea fondurilor "
L411	"""ASOCIAŢIA MARINA XENIA IRENE"""	2005/A/2020				BACAU	BACĂU	STR.CĂLUGĂRENI NR 9 SC C AP.3	Tanase Marian-Dumitru	"1.	Apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu dizabilităţi;	"						"-Preşedinte: Tanase Marian-Dumitru;			
-Vicepreşedinte: Poteraşu Alina-Roxana;	

-Membru: Mitrofan Nicoleta-Irina"

L412	"""ASOCIAŢIA MEDIAŞUL PENTRU TOŢI"""	1758/A/2012				SIBIU	MEDIAŞ	PIAŢA REGELE FERDINAND I, NR.29, AP.2	BOGDAN ADRIAN SEBASTIAN	Promovarea şi dezvoltarea socio-culturală a Municipiului Mediaş într-o manieră constructivă şi responsabilă.						"Se ia act de retragerea ca urmare a demisiei din funcţia de membru al Consiliului Director al Asociaţiei şi din calitatea de membru al Asociaţiei a numitului Kiss Tiberiu.

Se cooptează, în calitate de membru al asociaţiei numitul Bogdan Pompiliu Adrian. Noua componenţa a Consiliului Director : Bogdan Adrian Sebastian – preşedinte, Morar Visentea Alexandru – membru şi

Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2
Bogdan Pompiliu Adrian – secretar."art.8 şi urm. din OG 26/2000
L413"""ASOCIAŢIA MEDICALA PENTRU PROMOVAREA DIAGNOSTICULUI PRECOCE SI A TERAPIILOR PREVENTIVE SI COMPLEMENTARE""

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

"	1147/A/2012					ROMÂNIA, JUDEŢ ILFOV, LOCALITATEA CHIAJNA, SAT ROŞU, STR.CRINULUI, NR.19 G		Tomescu Emil-Marian	Scopul este efectuarea si sprijininirea activităţilor de cercetare medicala, de natura să contribuie la dezvoltarea strategiilor si metodelor de diagnosticare precoce si la aplicarea terapiilor preventive si complementare.						Tomescu Emil-Marian- PREŞEDINTE,Dragos Dorin, MEMBRU, Negrean Lucian, , MEMBRU
Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11Coloana 12Coloana 13Coloana 14Coloana 15Coloana 16Coloana 17
L414"""ASOCIAŢIA MEDICALĂ ""ALEXIA""-RADIATĂ LA 28.02.2014"4863/A/2002radiataBIHORORADEASTR. CARDINAL IULIU HOSSI, NR. 4SKRYPNYK CRISTINA- DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI MEDICALE LA SPECIALITĂŢILE: GENETICĂ, PEDIATRIE, CARDIOLOGIE, NEUROPSIHIATRIE, IMAGISTICĂ MEDICALĂ, LABORATOR CLINIC.SKRYPYC CRISTINA, HAIVAS ALINA, BERECHI ENIKO
L415"""ASOCIAŢIA MEDICILOR ENDOCRINOLOGI DIN VESTUL ŢĂRII"""16077/A/2006TIMISTIMIŞOARABD. I. BULBUCĂ, NR. 156, CLINICA DE ENDOCRINOLOGIE - SPITALUL CLINIC NR. 1 JUDEŢEANZOSIN IOANAAsigurarea protecţiei bolnavilor cu suferinţe endocrinologice, etc.structura consiliului director: preşedinte - Aurora Miloş, vicepreşedinte - Mihaela Vlad, secretar - Melania Balaş, membrii - Ioana Miloş, Golu Ioana, preşedinte de onoare - Ioana Zosin; cenzorul asociaţiei - Golu Ioana.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L416	"""ASOCIAŢIA MICUL PRINŢ MEDIAŞ"""	15912/A/2011				SIBIU	MEDIAŞ	STR.NICOLAE IORGA, NR.41, AP.1	membri fondatori: COZMA RĂZVAN DAN	Este umanitar şi priveşte identificarea şi întrajutorarea tuturor copiilor: copii cu condiţii materiale precare, copii cu talente deosebite în diferite domenii, copii cu nevoie speciale şi vulnerabilitate socială temporară sau permanentă, copii abandonaţi sau victime ale abuzurilor şi violenţei domestice, precum şi copii cu o stare de sănătate precară sau cu malformaţii, recuperarea copiilor neadaptaţi şi a celor cu dizabilităţi, precum şi integrarea acestora în standardele unei societăţi civilizate.						COZMA RĂZVAN DAN - preşedinte, DIACU IOAN MARIUS, COZMA DIANA	8 şi 11 din OG 26/2000
Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11Coloana 12Coloana 13Coloana 14Coloana 15Coloana 16Coloana 17
L417"""ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A MONITORILOR DE SCHI DIN ROMÂNIA"""7752/A/2008BRASOVPREDEALSTR.TUDOR VLADIMIRESCU NR.8Staicu Florin Stefan –prin mandatar Hogea Mihaela Crinelaapărarea intereselor şi drepturilor monitorilor pentru sporturi de alunecare pe zăpadă în vederea înfiinţării unei structuri naţionale formată din persoane calificate şi profesioniste, în conformitate cu structurile internaţionale existente – Asociaţia Internaţională a Instructorilor de Schi (ISIA), desfăşurând totodată şi activităţi şi acţiuni umanitare în scopul pentru care se constituie.Narea Doina – preşedinte, Huda Angelica-Ecaterina – vicepreşedinte, Gligor Călin-Mihai – vicepreşedinte, Mazarache Gigel-Cristi – secretar, Juncu Florian Gheorghe – cenzor
L418"""ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A STAŢIILOR DE RADIO LOCALE DIN ROMÂNIA"""6537/A/2007TIMISTIMIŞOARASTR. A BACALBAŞA NR. 2JURJI VASILICAASOCIEREA TUTUROR POSTURILOR DE RADIO LOCALE DIN ROMÂNIA ÎN VEDEREA UNEI DEZVOLTĂRI MAI AMPLE ŞI MAI COMPLEXE CU PRIVIRE LA ROLUL LOR JUCAT ÎN COMUNITĂŢILE LOCALE UNDE ACTIVEAZĂ, ETC.PREŞEDINTE - JURJI VASILICA,V ICEPREŞEDINTE - CATA EMIL IOSIF, SECRETAR ŞI TREZORIER - HALASZ ANDREEA ELENA CARLA
L419"""ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE GASTRONOMIE"""16168/A/2012TIMISTIMIŞOARASTR. VERSULUI, NR. 10, SC. B, AP. 15.NAGY ALEXANDRUSă promoveze metode pentru formarea profesională a tinerilor în spirit euro atlantic, prin organizarea de evenimente cu tematică, dedicate culturii gastronomice şi civilizaţiei româneşti, precum şi valorilor spirituale naţionale; să participe prin proiecte de educaţie şi training la formarea omului modern - instruit, curajos, responsabil, capabil să se integreze în sistemele sociale, politice şi culturale comunitare; să redacteze, coordoneze, implementeze proiecte de interes la nivel profesional, economic, educaţional, gastro-cultural, având în vedere în principal resursele umane; să implice în toate acţiunile şi activităţile sale toate mijloacele de comunicare în masă; să organizeze şi să coordoneze echipe de specialişti în gastronomie pentru participări la competiţii culinare internaţionale; să participe alături de alte organizaţii şi instituţii similare la proiecte comune prin care să poziţioneze România pe harta gastronomică a lumii; să înfiinţeze un institut de învăţământ gastronomic performant care să cuprindă cele mai înalte standarde agreate de Comunitatea Europeană.preşedinte – NAGY ALEXANDRU, secretar – STOIA ADRIAN-IULIAN, trezorier – CHEREGI DANIEL-DORIN
L420"""ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI"""2944/A/2001BRASOVBRAŞOVSTR.JEPILOR NR.2, BL.A8, JUD.BRAŞOVdescoperirea şi îndrumarea tinerelor talente în sport, practicarea baschetuluiConsiliul Director: Habat Raoul Alexandru - preşedinte; Vanghelie Ciprian Roman - vicepreşedinte; Szanto Kalman - vicepreşedinte
L421"""ASOCIAŢIA NURSING ACADEMIA"""25893/A/2018CLUJCLUJ-NAPOCAALEEA PEANA NR. 3, AP. 36, JUDEŢUL CLUJ.FARCĂU DORIN-IOAN1) Scopul Asociaţiei este unul educativ şi ştiinţific în vederea dezvoltării şi creşterii performanţei profesionale în activitatea de nursing în România.; (2) Promovarea educaţiei pentru sănătate, prin creşterea gradului de educaţie a asistenţilor medicali din România; (3) Promovarea educaţiei şi pregătirii profesionale în domeniul asistenţei medicale, precum şi a altor categorii de profesionişti implicate în activitatea de nursing din România; (4) Ridicarea nivelului profesional, educaţional şi ştiinţific al membrilor Asociaţiei; (5) Susţinerea şi promovarea intereselor profesionale, ştiinţifice, socio-economice, juridice, ale membrilor Asociaţiei, ale asistenţilor medicali în general, atât pe plan intern cât şi internaţional; (6) Implementarea si dezvoltarea de proiecte pentru îmbunătăţirea permanent a pregătirii profesionale a personalului medical implicat în sănătate, îngrijire şi educaţie; (7) Dezvoltarea şi întreţinerea de relaţii cu instituţii publice, cu organizaţii similare din România şi din străinătate, cu societatea civilă, în vederea realizării de programe educaţionale proprii asociaţiei, cât şi în parteneriat cu acestea, având ca scop promovarea, dezvoltarea, extinderea şi susţinerea obiectivelor asociaţiei.preşedinte – POP CLAUDIA-FELICIA, vicepreşedinţi - COBLIŞAN PETRONELA-ALINA, HIRISCAU IOANA-ELISABETA, secretar - DAVID LILIANA-ELISABETA, trezorier - BADIU-TISA IOANA-DOINA. Cenzorii sunt: FARCAU DORIN IOAN şi ANTON FLORIN-IOAN.
L422"""ASOCIAŢIA OLIMPIA 1967 BUCOVAT"""16170/A/2012TIMISSAT BUCOVĂŢ, COM. BUCOVĂŢNR. 64DANCIU FLAVIUS-HORAŢIUdesfăşurarea de activităţi de promovare, cultură şi asistenţă sportivă; cercetarea teoretică şi practică în domeniul sportului; promovare, educare şi afirmare a activităţilor sportive la nivel local şi naţional; activităţi educative, traininguri, activităţi de educaţie continuă în domeniul sportului, activităţi de asistenţă socială şi caritate privind activităţile sportive.preşedinte - DANCIU FLAVIUS-HORAŢIU, vicepreşedinte – MESZAROS GABRIEL-PETRU, secretar – trezorier - PONCEA MARIUS-VIOREL.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L423	"""ASOCIAŢIA ORDO SUMARIA"""	10108/A/2009				BRASOV	FELDIOARA	STR.BRAZILOR NR.18, BL.18, SC.A, AP.7	"S-a luat act de demisia asociatului şi membrului fondator şi respectiv membrului de consiliu de administraţie al asociaţiei a numitului Aronica Isac
-membrii fondatori: Kriesell Albert Andre, Aniţei Daniela, Aniţei Mircea"	promovarea atitudinii de sprijin, toleranţă şi compasiune faţă de toţi membrii societăţii, promovarea spiritualităţii individuale, a sănătăţii corporale şi educaţiei acestora.						Kriesell Albert Andre – preşedinte, Aniţei Daniela – director executiv şi Aniţei Mircea – membru. Cenzor – Aniţei Mircea
L424	"""ASOCIAŢIA OSZINTE VERSSZINHAZ"""	21548/A/2015				CLUJ	CLUJ-NAPOCA	STR.REGELE FERDINAND NR.9 AP.10	KOCSIS TUNDE	organizarea şi prezentarea publica a unor piese de teatru, organizarea de evenimente culturale contemporane; studierea, analizarea relatiilor cu publicul; promovarea studiilor şi informatiilor privind activităţile culturale maghiare şi româneşti, raporturile acesteia cu cultura europeană şi universală, pentru realizarea integrarii europene; prestari servicii artistice; contributia la organizarea unor festivaluri culturale-teatrale, literare, plastice, audio-vizuale in scopul intaririi legaturilor culturale la nivel european; organizarea sau colaborarea cu alte institutii similare in scopul organizarii unor concursuri de promovare a tinerelor talente din domeniul teatral, literar, musical, cinematografic, plastic, audio-vizual, precum si alte activităţi culturale şi artistice; formarea unor specialişti in management şi marketing cultural; strangerea legăturilor dintre oamenii de cultura din românia şi din alte ţări, sprijinirea schimburilor de persoane, informatii, precum şi organizarea unor programe de integrare a culturii maghiare si româneşti în circuitele europene si mondiale; organizarea sau sponzorizarea de spectacole, expoziţii si alte manifestări culturale si artistice; editarea, tiparirea si difuzarea, prin mijloace proprii sau pe baza de colaborare cu instituţii specializate, de cărţi, reviste, albume, publicatii diverse in domeniul artistic, plastic, audio-vizual, literar, alte publicafii periodice, afişe, material publicitar si documentar pentru realizarea şi cunoasterea activităţilor proprii sau privind activităţi ale unor institutii aflate in legatura cu scopul asociatiei; organizarea, înfiintarea, patronarea de expoziţii, biblioteci, săli de lectura si studii în ţară şi în străinătate; colaborarea cu instituţii de cercetare, universităţi şi academii din intreaga lume; lansari de carte, filme şi alte materiale video si audio in spatii proprii sau inchiriate, cu tematică culturală; acordarea de burse de specialitate pentru studii în ţară şi străinătate; trimiterea si susţinerea unor participanţi maghiari si români si straini la diferite manifestari cultural stiintifice si cultural-artistice, organizate în ţară sau in străinătate; participarea sau organizarea de simpozioane, colocvii, seminare, congrese in ţară şi în străinătate.						"PREŞEDINTE -	KOCSIS TUNDE,

VICEPREŞEDINTE - MAGYARI TIVADAR PAL,

SECRETAR - SZEMAN EMESE ROZSA"

L425	"""ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU AFECŢIUNI HEPATICE DIN ROMÂNIA"""	7876/A/2009				BRASOV	BRAŞOV	jud. Braºov, str. Ion Raþiu nr.2, corp A.	"Se coopteazã un nou membru în asociaþie în persoana numitului Pintilie Vasile.

Se exclud urmãtorii membrii: Irimia Cezar, Roºu Cristian, Gheorghiu Iolanda.

Se modificã actele constitutive cu noii membri."	-promovarea atitudinii de sprijin, toleranţă şi compasiune faţă de persoanele cu afecţiuni hepatice, apărarea drepturilor şi intereselor acestora						Se exclude cenzorul asociației Gheorghiu Iolanda, fara numirea unui nou cenzor.
L426	"""ASOCIAŢIA PARENTALĂ HOREA,CLOŞCA SI CRIŞAN - BRAD"""	1438/A/2008				HUNEDOARA	BRAD	STR.LICEULUI, NR.1	LINŢĂ DALIA DORINA. COTOCEA NICOLAE,STÂNGA DANIELA MARIA;	"Scopul asociaţiei este de a susţine Şcoala ""Horea,Cloşca şi Crişan. În vederea realizării scopului propus, asociaţia îşi propune implicarea societăţii civile şi atragerea de fonduri băneşti din donaţii, sposorizări şi alte venituri prevăzute de lege în vederea îndeplinirii scopului propus de asociaţie."						Constată retragerea din cadrul asociaţiei a doamnei Păun Daniela-Ioana, începând cu data de 01.01.2009, şi înlocuirea acesteia, în componenţa Adunării generale şi în funcţia de Vicepreşedinte a Consiliului Director ale asociaţiei, cu doamna Mignea Guga Nadina Maria şi stabilirea a doi cenzori : Şortan Gabriela Rozalia şi Nicula Felicia Otilia .                Se constată că prin Hotărârea nr.1/2015 a adunării generale a asociaţiei s-a aprobat retragerea din cadrul asociaţiei a asociaţilor Guga Nadina Maria, fostă Mignea Guga Nadina Maria şi Colţa Simona Liliana, începând cu data de 01.06.2015, numirea altor asociaţi în locul celor retraşi, noua componenţă a adunării generale a asociaţiei, noua componenţă a Consiliului Director al asociaţiei şi numirea noilor cenzori.
L427	"""ASOCIAŢIA PĂRINŢII ASUMPŢIONIŞTI - CHRISTIAN TELL"" - FILIALĂ A ASOCIAŢIEI ""PĂRINŢII ASUMPŢIONIŞTI"""	6895/A/2008				BUCURESTI	BUCUREŞTI	INTRAREA GENERAL CHRISTIAN TELL NR. 18B, SECTOR1	"      Membri:

GAL IOSIF,

DINCA LUCIAN,

DANCA MIHAI-IULIAN"	- promovarea şi dezvoltarea persoanei umane prin primirea, educarea şi acordarea ajutorului necesar persoanelor defavorizate (copii abandonaţi, adolescenţi, familii dezbinate, bătrâni singuri, etc) precum şi organizarea de activităţi intelectuale şi culturale (în domeniulecumenic, pedagogic, schimb de experienţe în ţară şi în străinătate, etc).						"        CONSILIUL DIRECTOR (MANDAT 4 ANI):

presedinte: GAL IOSIF, vicepresedinte: DINCA LUCIAN, secretar: DANCA MIHAI-IULIAN"

Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11Coloana 12Coloana 13Coloana 14Coloana 15Coloana 16Coloana 17
L428"""ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 4 IAŞI"""26299/A/2018IASIIAŞIBDUL ALEXANDRU CEL BUN, NR. 4, BL. 1205, SC. C, AP. 1, PARTERBerezenco Roxanasusţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii, precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului preşcolar, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din grădiniţă şi din învăţământul preşcolar, susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preşcolar în relaţiile cu educatorii şi profesorii şi conducerea grădiniţei, Inspectoratele şcolare, Administraţiile central şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea civilăBEREZENCO ROXANA – preşedinte;HORDILA LUIZA ANDREEA – vicepresedinte; DOSPINESCU SIMONA ANGELA – membru
L429"""ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN SLĂNIC MOLDOVA"""25080/A/2017BACAUSLĂNIC MOLDOVASTR. LIBERTĂŢII NR. 24Luca MaricicaDe a sprijini realizarea obiectivelor educaţionale, dezvoltării, modernizării, întreţinerii mazei materiale a şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi educare a copiilor din Slănic moldova, ş.a.Luca Maricica - preşedinte, Scurtu Mihaela-Alina - vicepreşedinte, Suditu Suzana-Iuliana - secretar.
L430"""ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GENEROZITATE TÂRGU OCNA"""16902/A/2010BACAUTG.OCNASTR. OITUZ NR. 3TIHOC CONSTANŢASprijirea materială şi morală a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 2 Tg.Ocna, a elevilor şi a cadrelor didactice din cadrul acestei şcoli, inclusiv prin promovarea imaginii sale, promovarea şi facilitarea legăturilor între părinţi elevi şi cadre didactice şi promovarea realizărilor acestora." „NECULCEA CARMEN – Preşedinte

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

ŞTEFAN EMILIA – Vicepreşedinte APOSTU ADRIANA – secretar

NOUL CENZOR – MAGDA ANA”"

L431	"""ASOCIAŢIA PENSIONARILOR 2007 MEDIAŞ"""	6710/A/2007				SIBIU	MEDIAŞ	STR.REGELE FERDINAND I NR.20	GHEORGHIU GHERGHINA	Apărarea drepturilor şi promovarea intereselor economice, sociale şi culturale ale pensionarilor din mun.Mediaş, precum şi de a participa activ la viaţa administrativă - edilitară şi culturală a comunităţii medieşene.						Consiliul director (noua componenţa nominală): ŢIPLEA MIRCIA - preşedinte. CĂLBUREAN LUCIA EMILIA - trezorier, MARTINESCU SOFIA - secretar, KISS VALERIA şi NAN MIHAI - membrii	art. 8 şi 11 din OG 26/2000
Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11Coloana 12Coloana 13Coloana 14Coloana 15Coloana 16Coloana 17
L432"""ASOCIAŢIA PENTRU ALTERNATIVE EDUCAŢIONALE CLOPOŢICA"""15848/A/2011TIMISTIMIŞOARASTR. MARTIR SILVIU MOTOHON NR.51MUT VIORICAcu scopul de a contribui la formarea unei noi generaţii de tineri activi şi dinamici, prin asigurarea cadrului adecvat şi a condiţiilor necesare desfăşurării unui proces instructiv şi educativ modern, în condiţii de siguranţă şi securitate.preşedinte - MUT VIORICA, vicepreşedinte - RĂDĂŞANU DIANA-MARIA, membru - MARC ANCA-IOANA.
L433"""ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ ÎN DEZVOLTARE INTEGRATĂ"""23152/A/2016IASIIAŞISTR.LT.IONESCU NR.1NEAMTU DANIELdezvoltarea şi promovarea formelor de investigare şi asistenţă, de intervenţie directă sau indirectăÒ la nivelul persoanelor, grupurilor sociale si ale comunităţilor pentru a facilita acestora dezvoltarea integrată, având în vedere optimizarea indicatorilor de dezvoltare umană, cu focalizarea pe categoriile vulnerabile, marginalizate, excluse sau de risc social. Asociaţia îşi propune: dezvoltarea şi derularea de programe şi activităţi, inclusiv prin parteneriate, care să susţină asistenţa integrată şi să apere drepturile tuturor persoanelor şi grupurilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, sex, limbă, religie, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul de dezvoltare individuală; susţinerea şi provocarea schimbÒrilor integrate social în primul rând prin potenţarea resurselor participative ale societăţii civile; programe de asistenţă specializată pentru diferite categorii de persoane aflate în dificultate, inclusiv în faţa autorităţilor publice, ajutorarea persoanelor cu diferite dizabilităţi, a altor categorii aflate în situaţie/risc de excludere, marginalizare şi dependenţă”.NEAMTU DANIEL- membru, NEAMTU GABRIEL-membru, NEAMTU GEORGEL- preşedinte
L434"""ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ SOCIALĂ CAPERNAUM"""23990/A/2016CLUJCLUJ-NAPOCASTR.ION BUDAI DELEANU NR.5- SIMON ROBERTdesfăşurarea unor activităţi de ajutor umanitar de interes general şi local, activităţi de asistenţă socială şi medicală, de a asigura ocrotire, găzduire, îngrijire şi activităţi de recuperare pentru persoanele vârstnice sau alte categorii de persoane care solicită asistenţă socială, în funcţie de nevoile individuale specifice; promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea din punct de vedere psiho-emoţional, cognitiv şi social a persoanelor beneficiare inclusiv prin intervenţii asistate de animale (terapie asistată de animale şi activităţi asistate de animale), activităţi sociale şi medicare care se acordă în cadru instituţionalizat, cum ar fi centrele rezidenţiale pentru vârstnici sau la domiciliul solicitanţilor de asistenţă socială"PREŞEDINTE - SIMON ROBERT,

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

DIRECTOR DE COMUNICARE - RAD CARMEN RODICA,

SECRETAR - SIMON MIRELA-ANCUŢA

"

L435	"""ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICARE INTERPROFESIONALĂ PROFESSIONS"""	25347/A/2017				IASI	IAŞI	ŞOS. PĂCURARI NR. 14, BLOC 554, SC. B, ET. 4, AP. 4	Romaniuc Bogdan-Traian	crearea unei platforme educative pentru promovarea şi aplicarea principiilor excelenţei profesionale, a iniţiativei şi cooperării interprofesionale între lideri, reprezentanţii şi membrii principalelor profesii						Preşedinte – Romaniuc Bogdan-Traian; Vicepreşedinte – Romaniuc Andreea-Diana; Şeful Departamentului de Relaţii Publice – Romaniuc Ciprian
L436	"""ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE SUSTENABILA - ECONOMICUS""
Registrul National ONG / Asociatii 26 05 2021
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11Coloana 12Coloana 13Coloana 14Coloana 15Coloana 16Coloana 17
"3712/A/2012LOC. VOLUNTARI, STRADA GALATA NR 79 A, CAMERA 1 JUD.ILFOV"1.PÂNDELE CĂLIN ALEXANDRU"Membrii Asociaţiei doresc să se asocieze în scopul de a furniza capacitate de cercetare si analiza economica in scopul creşterii capacităţii administrative si dezvoltării instituţionalePREŞEDINTE- PANDELE CĂLIN ALEXANDRU, VICEPREŞEDINTEPÁNDELE FLORENTINA-RAMONA, MEMBRU- DANCIU GHEORGHE
L437"""ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ORTOPEDIEI ŞI TRAUMATOLOGIEI ÎN TIMIŞOARA ŞI JUDEŢUL TIMIŞ"""15847/A/2011TIMISTIMIŞOARASTR. MATEI CORVIN, NR. 3, AP. 3TOTOREAN ALINA-DANIELAdezvoltarea ortopediei şi traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş la un înalt nivel euroregional, în vederea îmbunătăţirii accesului pacienţilor la servicii medicale de calitate; facilitarea şi încurajarea schimburilor de experienţă profesională şi promovarea relaţiilor de colaborare cu alte asociaţii de profil; stimularea educaţiei şi cercetării în domeniul ortopediei şi traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş; cooperarea cu Societatea Română de Ortopedie şi Traumatologie pentru stabilirea cerinţelor de pregătire a medicilor în domeniul ortopediei şi traumatologiei.Consiliul director care este alcătuit din: preşedinte – POPA IULIAN MARIUS, vicepreşedinte – OPREA DUMITRU MANUEL, membru – TODOREAN ALINA DANIELA, preşedinte de onoare – POENARU DAN

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8f36d356bc324448d4966eb6a2dbed8880282cfb72f4b01c4d5639b97a5b6c87