Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / PMRI_Ciclul_II_RO1000_Dunarea_2023.pdf

Severin. Dintre acestea cele mai întâlnite sunt siturile de tip aşezare, tumul, necropola, cetate etc. Pagina 20 | I N U N D A T I I . R O 22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. Vol.12 bis/00.X.2023 2. Riscul la inundații pe sectorul românesc al Fluviului Dunărea 2.1. Descrierea lucrărilor de protecție împotriva inundaţiilor existente Lunca Dunării pe teritoriul României, între Gruia (aval Porţile de Fier II) – km 851 şi Isaccea - km 108, are o suprafaţă de circa 530,5 mii.ha Sunt enumerate în continuare reperele cronologice ale concepţiilor de amenajare şi realizare a lucrărilor pe sectorul românesc al fluviului Dunărea: - Lucrări de îndiguire - 1895: Prima lucrare de îndiguire s-a realizat în Delta Dunării pe o suprafaţă de 467 ha, la Mahmudia, cu sprijinul unor specialişti străini dar din cauza insuficienţei studiilor lucrarea nu a dat rezultatele scontate; - 1906: Primele lucrări de îndiguiri ale Luncii Dunării s-au realizat în anii 1904-1906: Chirnogi – 1.058 ha, Simoiu (Mânăstirea) – 334 ha, Luciu Giurgeni – 3.150 ha. Iniţial, lucrările au dat rezultate satisfăcătoare; ulterior, digurile au fost depăşite la ape mari; - 1906 - 1908 se realizează îndiguirea de la Spanţov (1.780 ha), prima cu diguri cu secţiune mare executată de Direcţia “Pescarilor Statului”, sub conducerea dr. Gr. Antipa, care menţiona că “împrejurările de atunci manifestau un curent puternic pentru îndiguiri …”. - 1910, apare “Legea pentru punerea în valoare a pământurilor din zona de inundaţie a Dunării” şi se înfiinţează Serviciul de îmbunătăţiri funciare, condus de ing. Anghel Saligny (decret regal Carol I, nr. 3838/22.12.1910). Prin lege, se stabilesc principiile de bază ale amenajării Luncii Dunării: - diguri insubmersibile – pe circa 180.000 ha; - terenurile îndiguite să fie destinate numai agriculturii, fără alternanţă cu piscicultura; - este necesară execuţia de drenaje şi staţii de pompare pentru evacuarea apelor în exces din interior; - numai terenurile joase să fie amenajate piscicol. - 1925 - 1928: îndiguiri existente – 23.370 ha, din care 14.230 ha cu diguri insubmersibile (Olteniţa – Dorobanţu: 12.450 ha), dar fără amenajări interioare; de unde rezultate economice nesatisfăcătoare. - 1929: se instituie Comisia “îndiguirilor regiunilor inundabile ale râurilor şi fluviilor” în cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor (M.A.D.), care reia în discuţie problemele din 1912. Dezbaterile lucrărilor s-au desfăşurat în cadrul Comisiei îndiguirilor, pe subcomisii: Subcomisia tehnică de îndiguiri (condusă de ing. Elie Radu) ajunge la următoarele concluzii: - îndiguirea totală a Dunării, de la Calafat la Brăila, cu diguri continue insubmersibile, la apele din 1897, este exclusă; - digurile insubmersibile se pot executa pe suprafeţe restrânse, pentru a nu provoca supraînălţarea apelor Dunării şi inundarea porturilor, oraşelor şi satelor; - bălţile mari, păşunile, pădurile de bălţi, care pot restrânge locurile de reproducţie a peştilor, sunt excluse de la îndiguiri; gârlele de alimentare a bălţilor vor rămâne în legătură cu Dunărea; - bălţile Insulei Brăilei vor fi amenajate pentru pescuit, păşuni şi păduri, eventual culturi; - în proiectele de lucrări se vor avea în vedere interesele apărării naţionale; - pădurile din incinte vor fi scoase din regim silvic. - 1929 - 1931: s-au realizat îndiguiri submersibile, pe 20.000 ha, care au fost depăşite şi spălate de apele mari din perioada 1932-1942. - 1939: se înfiinţează Serviciul de îmbunătăţiri funciare (din 1944 – Direcţia de îmbunătăţiri funciare). Pagina 21 | I N U N D A T I I . R O  MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. Vol.12 bis/00.X.2023 23 - 1945: suprafaţa de terenuri cu diguri submersibile era de circa 52.000 ha. Pierderile teritoriale din perioada 1940 –1944 şi seceta din anii 1946 - 1947 au determinat introducerea în cultura agricolă a noi terenuri: luncile inundabile, în primul rând Lunca Dunării. Consiliul de Amelioraţii recunoaşte ineficacitatea digurilor joase şi stabileşte redimensionarea acestora: adoptându-se asigurarea de calcul de 1% - pentru digurile insubmersibile şi nivelul de 5 sau 10% pentru digurile submersibile. - 1947: se începe completarea şi supraînălţarea digurilor vechi pe 55.000 ha şi îndiguirea unor terenuri noi. Sunt realizate îndiguirea: Olteniţa – Surlari – Dorobanţu ş.a. - 1949: Se constituie “Comisia pentru delimitarea regiunii inundabile a Dunării”, care stabileşte principala folosinţă a Luncii: 330 mii ha – agricol, 159 mii ha – luciu de apă, tufăriş, mlaştini, 75 mii ha – păduri, din care au fost reţinute pentru amelioraţii agricole – 223,5 mii ha (147 mii ha, în zona Calafat – Cernavodă, 56,5 mii ha în zona Cernavodă – Isaccea şi 20 mii ha în Delta Dunării). - 1960: Institutul de proiectări agricole (I.P.A., înfiinţat în 1950) elaborează Studiul general al Luncii Dunării, în care se propune îndiguirea şi amenajarea hidroameliorativă a unităţilor insulare şi de pe malul dobrogean. - 1962: I.P.A.C.H. – Institutul pentru Planuri de amenajare şi Construcţii hidrotehnice elaborează “Planul general de amenajare a Luncii Dunării”, pentru spaţiul dintre Gruia (km 851) şi Isaccea (km 108), pentru 530.500 ha terenuri inundabile. Conform Planului de amenajare, structura categoriilor de folosinţă a terenurilor din Lunca Dunării, în regim natural de inundabilitate, era: arabil 158.100 ha, păşuni şi fâneţe naturale 122.500 ha, vii şi livezi 2.600 ha, păduri 100.200 ha, lacuri şi bălţi 77.000 ha, mlaştini şi stufăriş 66.300 ha, construcţii şi neproductiv 3.700 ha. - Pentru îmbunătăţirea regimului de scurgere al apelor Dunării şi structurii folosinţei terenului în cadrul Schemei s-au delimitat 56 unităţi – incinte apărate realizate astfel: - anterior 1962: 18 unităţi – 101.000 ha; - 1963 – 1971: 24 unităţi – 289.000 ha; - 1971 – 1990: 14 unităţi – 41.800 ha; - total – 431.800 ha care reprezintă 81,4% din suprafaţa inundabilă a Luncii Dunării. Digurile s-au proiectat şi realizat cu un coronament la nivelul maxim al Dunării de 1% (din 1897), plus o “gardă” de 1 m, pentru sectorul amonte Călăraşi; şi un nivel de 5% - 10%, aval de Călăraşi. - 1965 şi 1970: viitura pe o durată de 2-4 luni, care verifică/confirmă concepţia de amenajare cu diguri insubmersibile din schema propusă în 1962: îndiguirile au condus la creşteri de nivel care se înscriu în cotele coronamentului digurilor. Nu s-au produs depăşiri ale digurilor. - 1990: Situaţia lucrărilor de apărare şi hidroameliorative realizate, constau din: - diguri tip “Dunăre” - 1.158 km (1 km/375 ha aparate); - lucrări de desecare - 418.000 ha; (96,8% din terenurile aparate) cuprinzând: 10.150 km canale (24,3 m/ha); 118 staţii de pompare – 419 m3/s din care 15 reversibile; 79 staţii prepompare (142 m3/s); - 22.500 ha drenaj închis; - 183.000 ha amenajări de irigaţii; - 42.000 ha orezării; - 1.140 ha amenajări piscicole: 8 incinte agropiscicole; 1 incintă piscicolă. Schema incintelor îndiguite la Dunăre este prezentată schematic în Anexa 4. - Amenajări pentru navigație - Primele lucrări inginereşti 1834 - lucrări de regularizare a albiei fluviului în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie la ieşirea Dunării din defileu. - 1856 - încep cele mai mari lucrări hidrotehnice de regularizarea a albiei Dunării pentru navigaţie:prima dintre aceste lucrări a fost realizată între anii 1857 - 1861 şi a vizat gura de vărsare a braţului Sulina. Lucrările de la gura braţului Sulina au constat în execuţia a două diguri situate la distanţa de 180 m între ele. La inaugurarea lucrărilor (3 septembrie 1861), digul de nord avea o lungime de 1.412 m, iar cel de sud 1.212 m. Adâncimea la bară ajunsese la 17 picioare şi jumătate (5,33 m), adică dublul adâncimii existente la începerea lucrărilor şi cu 2 picioare mai mult decât cea proiectată. Acest prim succes a avut ca urmare, transformarea lucrărilor concepute iniţial ca lucrări provizorii, în lucrări cu caracter permanent. Pagina 22 | I N U N D A T I I . R O 24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. Vol.12 bis/00.X.2023 - 1858 – 1902 - lucrări de rectificare a traseului braţului Sulina prin tăierea căturilor, adâncirea şi calibrarea secţiunii sale transversale. Traseul a fost scurtat cu 21,2 km (de la 83,8 km la 62,6 km). Rectificarea traseului nu a ridicat probleme speciale decât sub aspectul volumelor de terasamente (cca. 25 mil. m3). În schimb, consecinţele au fost cu totul neprevăzute. Debitele lichide transportate pe braţul Sulina, datorită scurtării, s- au dublat, aportul acestui braţ crescând de la 7% la 16% din debitul total al Dunării. Este evident că în aceeaşi proporţie au crescut şi debitele solide, fapt ce a condus la dificultăţi de întreţinere a adâncimilor la gura de vărsare. Este interesant de subliniat că datorită situaţiei favorabile a adâncimilor, lucrările de dragaj pe "canalul” Sulina şi la gura sa au început abia în anul 1894. Dificultăţile nu întârzie să apară. Datorită creşterii bancului de sud şi a înnisipării golfului Mosura datorită aportului considerabil de aluviuni al braţului Starâi- Stambul din delta secundară a Chiliei, adâncimile naturale la bară scad în ultimii ani în proporţie îngrijorătoare. Ca urmare volumele de lucrări cresc considerabil. Lungimea digurilor executate a atins în anul 1973 aproape 8 km, iar volumul dragat aproape 50 de mil. m3. - După 1900 - numeroase lucrări locale şi de mai mică anvergură. - Regimul hidrologic alimentat de ploi şi zăpezi a făcut posibilă navigaţia pe Dunăre în tot timpul anului, iar condiţiile de mediu şi resursele de hrană oferite au facilitat dezvoltarea aşezărilor umane. Au luat astfel naştere numeroase porturi fluviale, adevărate porţi spre lumea europeană, prin care circulă un număr mare de călători, turişti şi cantităţi importante de mărfuri. Între porturile româneşti cunoscute sunt Orşova, Turnu Severin, Giurgiu, Turnu Măgurele, Olteniţa. - Porturi fluvial-maritime: Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina. - Porturi fluviale: pe canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră şi Poarta-Albă – Midia - Năvodari. - Amenajări hidroenergetice - În prezent, pe sectorul românesc al Dunării sunt în funcţiune două amenajări hidrotehnice: Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II. Aceste amenajări hidrotehnice sunt destinate atât producerii energiei hidroelectrice, cât şi uşurării condiţiilor de navigaţie. Sistemul de apărare împotriva inundaţiilor aferent fluviului Dunărea este format din derivaţii, îndiguiri, acumulări permanente şi lucrări de descărcare al apelor. Fluviului Dunărea dispune de 11 derivaţii cu o lungime totală de 182.600 m, toate aparţinând de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral. Cele mai multe derivaţii sunt situate în Delta Dunării şi fac legătura între braţele Dunării şi lacuri, iar cele mai importante sunt Canal Dunăre - Marea Neagră şi Canal Poarta Albă - Midia Năvodari care asigură navigaţia până la Marea Neagră. Lungimea totală a digurilor longitudinale la Dunăre este de 1.267 km situate pe teritoriul administrat de Administraţiile Bazinale de Apă Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral şi care apără împotriva inundaţiilor circa 130 localităţi. În ceea ce priveşte acumulările permanente de apă, Fluviul Dunărea dispune pe sectorul românesc al său de 2 acumulări, Porţile de Fier I (realizată prin bararea fluviului) şi Porţile de Fier II (realizată prin bararea fluviului şi a braţului Gogoşu prin două baraje transversale). În ceea ce privește starea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor, au fost evaluate din punct de vedere al siguranței în exploatare acumulările de categoriile A, B, C și D și digurile existente riverane fluviului Dunărea. Centralizarea informațiilor cu localizarea principalelor lucrări de apărare împotriva inundațiilor pentru fluviul Dunărea se regăsesc în Anexele 4 - 8. Pagina 23 | I N U N D A T I I . R O  MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. Vol.12 bis/00.X.2023 25 2.2. Descrierea sistemelor de avertizare-alarmare și răspuns existente Sistemul de avertizare – alarmare Managementul Situațiilor de Urgență se asigură de către componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgenţă, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, ale Legii 15/2005 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului Comun al Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministrului Afacerilor Interne nr. 459/78/2019 pentru aprobarea documentului „Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică,precum și incidente/accidente la construcțiile hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă și poluări marine în zona costieră”. Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt următoarele: - previziunea şi prevenirea; - prioritatea potecţiei şi salvării vieţii omeneşti; - respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; - asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile administraţiei publice; - cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii similare; - transparenţa activităţilor desfăşurate pentru situaţii de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse; - continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administrative publice locale până la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi intensitatea acestora; - operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Naţional. Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, se întreprind măsuri şi acţiuni pentru: - avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol; - declararea stării de alertă în cazul iminentei ameninţări sau producerii situaţiei de urgenţă; - punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată; - intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative; - acordarea de ajutoare de urgenţă; - instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de Art. 93 din Constituţia României, republicată; - solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională; - acordarea de despăgubiri persoanelor fizice şi juridice; - alte măsuri prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile Art.8 din “Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”, aprobat prin Ordinul Comun al Ministrului Apelor și Pădurilor și Ministerul Afacerilor Interne nr. 459/78/2019, deținătorii, cu orice titlu, de baraje și diguri, precum și de alte construcții hidrotehnice (Administrația Națională "Apele Române", Hidroelectrica S.A., Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, S.C. Conversmin S.A., S.C.