Document colectat · Execuția bugetului general consolidat
Raport privind execuţia bugetară - trimestrul I 2026
- Instituția sau publicația sursă
- Execuția bugetului general consolidat
- Data preluării
- 26.09.2026 18:36
- Dimensiunea materialului
- 70,2 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
RAPORT PRIVIND EXECUția bugetARĂ
PE PRIMUL TRIMESTRU
AL ANULUI 2026
În primul trimestru al anului 2026, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit în valoare de 21,09 miliarde lei (1,03% din PIB), cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru perioada analizată.
Comparativ cu anul anterior deficitul bugetar s-a redus cu 22,56 miliarde lei, iar ca raport în PIB cu 1,25 puncte procentuale de la 2,28% din PIB cât a fost în trimestrul I al anului anterior la 1,03% din PIB în perioada analizată.
veniturile bugetului general consolidat
Veniturile bugetului general consolidat, în perioada analizată, au însumat 158,76 miliarde lei (7,8% din PIB), reflectând un grad de realizare a programului de încasări de 99,6%.
Comparativ cu încasările primului trimestru al anului 2025, veniturile bugetului general consolidat au crescut în termeni nominali cu 12,3%, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,4 puncte procentuale, de la 7,4% din PIB cât au fost în primul trimestru al anului 2025 la 7,8% din PIB în primul trimestru al anului 2026.
Veniturile încasate din economia internă (fără fonduri de la Uniunea Europeană) au fost în sumă de 145,56 miliarde lei, reprezentând 7,1% ca pondere în PIB și un grad de realizare a programului trimestrial de 100,7%. Comparativ cu perioada similară a anului anterior veniturile din economia internă au crescut, în termeni nominali, cu 10,2% iar ca procent în PIB cu 0,2 puncte procentuale de la 6,9% din PIB cât au fost în primul trimestru al anului 2025 la 7,1% din PIB în perioada analizată.
Programul de venituri bugetare aprobat pentru trimestrul I 2026 corespunde veniturilor realizate în execuțiile de casă pe bugete încheiate la data de 31.03.2026, pentru majoritatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor, având în vedere că repartizarea pe trimestre a programului de venituri bugetare pe anul 2026 a fost aprobată în data de 16.04.2026.
Veniturile fiscale, în perioada analizată, au însumat 81,16 miliarde lei cu 16,5% mai mari comparativ cu încasările primului trimestru al anului 2025 și s-au realizat în proporție de 99,9%. Acestea au reprezentat 4,0% din PIB, fiind cu 0,4 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în primul trimestru al anului anterior, de 3,6% din PIB.
În primul trimestru al anului 2026, încasările pe principalele categorii de impozite au înregistrat următoarea evoluție:
Încasările din impozitul pe profit în primul trimestru al anului 2026 au totalizat 1,89 miliarde lei, înregistrează o evoluție pozitivă față de perioada similară a anului 2025 de 21,8% (+0,34 miliarde lei) și un grad de realizare al programului trimestrial de 100%.
În structură, încasările din impozitul pe profit de la agenții economici, au înregistrat o creștere a încasărilor cu 36,2% (+0,4 miliarde lei) în timp ce încasările din impozitul pe profit virat de băncile comerciale înregistrează o scădere față de anul anterior cu 23,7% (-0,1 miliard lei).
Încasările din impozitul pe venit, în primul trimestru al anului 2026, au totalizat 17,97 miliarde lei, în creștere cu 19,0% (+2,87 miliarde lei) comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu un gradul de realizare de 100,0% față de programul stabilit.
În structură, încasările din impozitul pe venitul din salarii care dețin o pondere de aproximativ 52,5% din această categorie înregistrează față de aceeași perioadă a anului 2025 o dinamică de 7,6%, peste evoluția fondului brut de salarii de 3,7%, dată în principal de avansul încasărilor înregistrate la acest impozit în luna ianuarie 2026 de 0,4 miliarde lei, influențat fiind și de măsura legislativă privind eliminarea facilităților fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 156/2024).
O evoluție pozitivă a veniturilor din această sursă a fost susținută și de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din dividende de +2,0 miliarde lei înregistrat în luna ianuarie 2026, efect al distribuirii dividendelor în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025, cu reținerea cotei de impozit de 10% (Legea 141/2025).
Încasările din impozitele și taxele pe proprietate au însumat 8,17 miliarde lei (0,4% din PIB) și s-au realizat în proporție de 100,0%. Totodată, comparativ cu încasările din trimestrul I 2025, acestea au crescut cu 29,7% (+1,87 miliarde lei) în principal ca urmare a evoluției veniturilor din impozitul pe clădiri persoane fizice la bugetele locale (+86,6%), evoluție ce a fost determinată în principal de reforma impozitului pe proprietate ce constă în majorarea cu 70% a impozitelor pe clădiri rezidențiale, terenuri și în eliminarea unor facilități (Legea nr. 239/2025 și O.U.G. nr. 9/2026).
Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost în sumă de 33,63 miliarde lei, înregistrând în perioada analizată o creștere cu 17,7% (5,06 miliarde lei), comparativ cu încasările aferente trimestrului I din anul 2025 și un grad de realizare al programului de 100%.
În structură, TVA încasată s-a majorat cu 20,3% (+7,5 miliarde lei) față de încasările din aceeași perioadă a anului 2025, fiind influențată de modificările aduse prin Legea 141/2025, respectiv majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, eliminarea cotelor reduse de TVA de 9% și 5% și introducerea unei cote reduse de TVA de 11%, pentru bunuri și servicii precum cărți, activități culturale, hoteluri–restaurante–catering (HoReCa), locuințe sociale, energie, lemne de foc, alimente, medicamente, apă și pesticide.
Valoarea restituirilor de taxă pe valoare adăugată s-a majorat cu 29,2% (+2,4 miliarde lei). În perioada analizată media TVA restituită a fost de 3,6 miliarde lei, situându-se peste media de 2,8 miliarde lei înregistrată în perioada similară a anului precedent.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în perioada 1.I-28.II.2026, comparativ cu perioada 1.I-28.II.2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 7,6%, din cauza scăderii vânzărilor de produse nealimentare (-10,7%) și a comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-9,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 2,3%.
Valoarea schimburilor extra comunitare de bunuri (Extra-UE27) a scăzut cu 14,9% la importuri și cu 7,6% la exporturi (la valori exprimate în lei) în primele două luni 2026, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Veniturile din accize au însumat 10,95 miliarde lei, în creștere cu 9,2% (+0,93 miliarde lei), comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fiind influențate de creșterea încasărilor la accizele pentru produsele energetice cu 20,6% (+1,0 miliard lei).
Accizele încasate din vânzarea de benzină și motorină, care dețin o pondere de aproximativ 96,9% din categoria produselor energetice, înregistrează față de aceeași perioadă a anului 2025 o dinamică de 20,8%, pe fondul unui nivel majorat al accizelor cu 21,0%.
Încasările din accize pentru produsele din tutun au scăzut cu 2,8% (-0,1 miliarde lei) comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, în condițiile în care nivelul accizei la țigarete a fost majorat cu 4,50%.
Încasările din categoria alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii în primul trimestru al anului curent au fost în sumă de 3,02 miliarde lei (0,1% din PIB), gradul de realizare al programului trimestrial fiind de 99,9%, iar comparativ cu anul anterior s-au diminuat cu 5,8% pe fondul evoluției încasărilor la bugetul de stat ca urmare a veniturilor din contribuția la Fondul de Tranziție Energetică care nu au mai prezentat încasări în trimestrul I 2026.
Încasările din taxele pe utilizarea bunurilor au fost în sumă de 3,67 miliarde lei, cu 18,7% mai mari comparativ încasările trimestrului I 2025, în principal ca urmare a evoluției pozitive înregistrate atât la bugetul de stat (+34,0%) cât și la bugetele locale (+9,4%).
La bugetul de stat creșterea încasărilor a fost determinată de evoluția pozitivă a încasărilor aferente taxelor pentru jocurile de noroc de 33,3% (+0,5 miliarde lei), efect al majorării taxelor pentru jocurile de noroc (Legea nr. 141/2025).
La bugetele locale creșterea încasărilor a fost determinată de evoluția încasărilor din impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice (+9,4%) pe fondul modificărilor legislative adoptate prin Legea nr. 239/2025 și O.U.G. nr. 9/2026.
Încasările din impozitul pe comerț exterior și tranzacțiile internaționale au fost în sumă de 0,54 miliarde lei cu 8,2% sub încasările perioadei similare a anului 2025 și s-au realizat în proporție de 100,0%, fiind influențate de scăderea importurilor (Extra-UE27) cu 14,9%.
Contribuțiile sociale încasate în primul trimestru al anului 2026 în sumă de 53,28 miliarde lei, înregistrează, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, o creștere de 7,0% (+3,48 miliarde lei), influențată și de măsurile legislative privind eliminarea excepțiilor de la plata CASS pentru anumite persoane concomitent cu instituirea la plata a CASS pentru venitul din pensie ce depășește plafonul de 3.000 lei (Legea nr. 141/2025).
Veniturile nefiscale, în perioada analizată, au fost în sumă de 10,82 miliarde lei (0,5% din PIB), gradul de realizare al programului trimestrial fiind de 110,6%.
Comparativ cu anul anterior încasările din venituri nefiscale au scăzut cu 12,4% (-1,53 miliarde lei) în principal ca urmare a evoluției încasărilor la bugetul de stat (-28,3%) diminuare influențată în principal de încasările suplimentare din trimestrul I al anului 2025 ce au cuprins veniturile din ajutoare de sat recuperate de 1,6 miliarde lei (art. 55 din Legea nr. 9/2025).
Sumele primite de la Uniunea Europeană aferente proiectelor finanțate din cadru financiar 2014-2020, dar și sumele aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, cât și cele aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR aferente primului trimestru al anului 2026, au fost în sumă de 13,2 miliarde lei (0,6% din PIB), corespunzător unui grad de realizare de 88,7% al programului trimestrial. Grad de realizare față de veniturile programate pentru perioada analizată care sunt corelate cu prevederile bugetare propuse de ordonatorii principali de credite pentru primul trimestru al anului 2026.
Comparativ cu primul trimestrul al anului precedent sumele nerambursabile primite de la Uniunea Europeană au înregistrat o creștere cu 43,4% pe fondul evoluției pozitive a încasărilor din sumele aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027(+20,7%), cât și a celor aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR(+149,1%).
CHELTUIELILE bugetului general consolidat
Cheltuielile bugetului general consolidat, în perioada analizată, au fost în sumă de 179,85 miliarde lei, au reprezentat 8,8% ca pondere în PIB și s-au efectuat în proporție de 96,3% comparativ cu programul pentru trimestrul I 2026.
De menționat că programul trimestrial al cheltuielilor bugetare a fost aprobat ulterior încheierii trimestrului I 2026 având în vedere adoptarea legilor bugetare la sfârșitul lunii martie 2026.
Față de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2025, cheltuielile bugetare s-au redus cu 2,8%, iar ca pondere în PIB cu 0,9 puncte procentuale de la 9,7% din PIB cât au fost în primul trimestru al anului 2025 la 8,8% din PIB în perioada analizată.
Cheltuielile de personal, prezentate detaliat în Anexele nr.3 și 4, au fost în sumă de 40,85 miliarde lei și s-au efectuat în proporție de 99,1% față de nivelul estimat a se efectua în trimestrul I 2026. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,0% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului anterior.
Cheltuielile de personal s-au redus cu 3,0% (-1,28 miliarde lei) comparativ cu trimestrul I 2025, pe fondul reducerii unor venituri pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar adoptate începând cu a doua jumătate a anului 2025.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au însumat 23,56 miliarde lei (1,2% din PIB) și s-au efectuat în proporție de 97,0% comparativ cu programul trimestrial. Comparativ cu trimestrul I 2025 cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 5,8% (+1,29 miliarde lei), în special pe fondul evoluției înregistrate la bugetele locale (+7,7%) și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (+4,7%) ca urmare a plăților pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost în termeni nominali de 13,37 miliarde lei (0,7% din PIB) și s-au efectuat în proporție de 91,4% din programul trimestrial. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, plățile de dobânzi au crescut cu 7,0% (+0,88 miliarde lei).
Cheltuielile cu subvențiile au fost în sumă de 2,83 miliarde lei, au reprezentat 0,1% din PIB și s-au efectuat în proporție de 105,6% comparativ cu programul trimestrial proveninând din estimarea subvențiilor din administrația locală.
Cheltuielile efectuate reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici.
Comparativ cu aceeași perioada a anului anterior cheltuielile cu subvențiile s-au redus cu 11,1% (-0,35 miliarde lei).
Cheltuielile cu asistența socială au fost în sumă de 63,54 miliarde lei, au reprezentat 3,1% din PIB și s-au efectuat în proporție de 99,4% față de programul trimestrial. Cheltuielile cu asistența socială s-au diminuat comparativ cu trimestrul I 2025 cu 0,2% iar ca pondere în PIB cu 0,2 puncte procentuale de la 3,3% din PIB în trimestrul I 2025 la 3,1% din PIB în perioada analizată.
Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de implementarea măsurilor luate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale în sumă de 0,05 miliarde lei.
Alte cheltuieli reprezentând, în principal, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, despăgubiri civile, au însumat 2,76 miliarde lei, reprezentând 82,8% din programul estimat pentru primul trimestru al anului 2026, iar comparativ cu anul anterior aceste categorii de cheltuieli s-au diminuat cu 44,5% (-2,21 miliarde lei), diminuare influențată și de implementarea măsurilor luate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE (inclusiv cele finanțate din asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR) au reprezentat 0,8% din PIB și s-au efectuat în proporție de 91,4% din plățile programate pentru perioada analizată.
Comparativ cu trimestrul I 2025 plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile au crescut cu 36,6%, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,2 puncte procentuale de la 0,6% din PIB în primul trimestru al anului 2025 la 0,8% din PIB în perioada analizată. În comparație cu primul trimestru al anului 2025 în perioada analizată au fost înregistrate creșteri semnificative în cazul plăților aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente noului cadru financiar 2021-2027 (+1,84 miliarde lei), cât și a celor aferente proiectelor cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR (+3,19 miliarde lei).
Cheltuielile pentru investiții care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, în primul trimestru al anului 2026, au totalizat în termeni nominali 21,67 miliarde lei (1,06 % din PIB), din care 74,92% reprezintă valoarea plăților pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027, finanțate din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR, precum și cele finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR.
CONCLUZII
Având în vedere evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetare, soldul bugetar aferent primului trimestru s-a situat sub ținta stabilită.
Veniturile bugetului general consolidat, în perioada analizată, au fost superioare celor încasate în trimestrul I 2025, sporul de încasări fiind de 12,3%, pe fondul creșterii veniturilor din economia internă cu 10,2% și a veniturilor din fonduri externe nerambursabile cu 43,3%.
Veniturile încasate din economia internă s-au situat ușor peste nivelul programat ca urmare a evoluției încasărilor din veniturile nefiscale.
Totodată este necesar ca în perioada următoare să fie menținute eforturile de colectare astfel încât veniturile din economia internă să atingă nivelul programat.
Ordonatorii principali de credite trebuie să acorde o atenție deosebită și să întreprindă toate eforturile în vederea accelerării implementării proiectelor, astfel încât sumele atrase din fonduri externe nerambursabile cât și cele aferente proiectelor finanțate din PNRR în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată și să urmeze programul stabilit pentru anul 2026.
De asemenea, în cazul ordonatorilor principali de credite este necesară prudență în angajarea de noi cheltuieli și o rigurozitate sporită în programarea cheltuielilor bugetare.
Din analiza execuției bugetare aferente trimestrului I 2026, apreciem că nu s-au identificat elemente de natură a afecta ținta aprobată a deficitului bugetar pentru anul 2026.
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
2cb67b797292dd43e1d2cfa49ebd95695deb364cebd6f82bc143494768fa7d11