Climă/Teme de date INSPIRE (în conformitate cu anexele la Directiva 2007/2/CE ) / Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2024 pentru aprobarea Strategiei naționale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024—2030, cu perspectiva anului 2050

servate la nivel global Influența umană este foarte probabil principalul factor al retragerii globale a ghețarilor continentali, începând din anii 1990 și al scăderii suprafeței acoperite cu gheață marină arctică, între perioadele 1979–1988 și 2010–2019 (scăderi de aproximativ 40% în septembrie și aproximativ 10% în martie). Procesul global al retragerii ghețarilor începând din anii 1950, cu aproape toți ghețarii lumii retrăgându-se sincron, este fără precedent, cel puțin în ultimii 2000 de ani (încredere medie). În perioada 2011-2020, suprafața medie anuală de gheață arctică a atins cel mai scăzut nivel din 1850 (încredere ridicată). Nivelul mediu global al mării a crescut cu 0,20 [0,15 până la 0,25] m între 1901 și 2018. Stratul oceanic superior (0–700 m) la nivel global s-a încălzit începând cu anii 1970 și este extrem de probabil ca influența antropică să fie principala cauză a încălzirii. Valurile de căldură marine aproape și-au dublat frecvența începând cu anii 1980 (încredere ridicată), iar influența antropică a contribuit foarte probabil la majoritatea dintre ele, începând cu cel puțin anul 2006. Emisiile de dioxid de carbon (CO2) cauzate de om sunt principalul factor al acidificării globale a oceanului, observate în stratul de suprafață. Există o încredere ridicată că nivelurile concentrației de oxigen au scăzut în multe regiuni oceanice începând de la mijlocul secolului al XX-lea și o încredere medie că influența umană a contribuit la această scădere. Traiectoriile furtunilor la latitudini medii s-au deplasat probabil spre pol în ambele emisfere începând cu anii 1980, cu tendințe marcate de sezonalitate (încredere medie). Observațiile asupra temperaturii medii globale la suprafața terestră evidențiază faptul că variabilitatea decenală s-a amplificat și a mascat schimbările pe termen lung cauzate de om, iar această variabilitate va continua în viitor (încredere foarte ridicată). Influența antropică a favorizat probabil incidența evenimentelor extreme compuse, începând cu anii 1950, incluzând creșteri ale frecvenței valurilor de căldură și secetelor concomitente, la scară globală (încredere ridicată) și ale incendiilor în unele regiuni de pe toate continentele locuite (încredere medie), precum și inundații compuse în unele regiuni (încredere medie). Începând din 1750, creșterile concentrațiilor de CO2 (47%) și CH4 (156%) depășesc cu mult schimbările naturale multimilenare dintre perioadele glaciare și interglaciare din ultimii 800.000 de ani, în timp ce creșterile de N2O (23%) sunt similare (încredere foarte ridicată). Se estimează că o încălzire suplimentară va amplifica și mai mult distrugerea permafrostului și reducerea stratului de zăpadă sezonier, a ghețarilor continentali și a gheții marine arctice (încredere ridicată). Ghețarii montani și polari sunt pe cale să se topească în continuare timp de decenii sau secole (încredere foarte ridicată). Pierderea de carbon din permafrost și transferul acestuia în atmosferă în urma deteriorării permafrostului este ireversibilă la scări de timp centenare (încredere ridicată). Există o încredere ridicată într-un debut mai timpuriu al topirii zăpezii de primăvară, cu debite de vârf mai mari în detrimentul debitelor de vară, în regiunile unde regimul hidric e dominat de zăpadă. Oceanul Arctic va rămâne probabil fără gheață în septembrie cel puțin o dată înainte de 2050, conform celor cinci scenarii ilustrative 29  MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 823 bis/19.VIII.2024 33 luate în considerare în acest raport IPCC, cu apariții mai frecvente pentru niveluri de încălzire mai ridicate. Este practic sigur că nivelul mediu global al mării va continua să crească în secolul XXI. Față de 1995–2014, creșterea medie globală a nivelului mării până în 2100 este estimată la 0,28–0,55 m în scenariul cu emisii foarte scăzute de GES (SSP1-1,9), 0,32–0,62 m în scenariul cu emisii scăzute de GES (SSP1-2,6), 0,44–0,76 m în scenariul de emisii intermediare de GES (SSP2-4,5) și 0,63–1,01 m în scenariul cu emisii foarte mari de GES (SSP5-8,5). Fiecare 0,5°C suplimentar de încălzire globală provoacă creșteri semnificative ale intensității și frecvenței extremelor calde, inclusiv valuri de căldură (foarte probabil), ale precipitațiilor abundente (încredere ridicată), precum și secete agricole și ecologice în unele regiuni (încredere ridicată). La scară globală, se estimează că episoadele zilnice cu precipitații extreme se vor intensifica cu aproximativ 7% pentru fiecare 1°C de încălzire globală (încredere ridicată). Orașele intensifică încălzirea globală, iar intensificarea urbanizării împreună cu extremele termice calde, mai frecvente, vor crește severitatea valurilor de căldură în mediul urban. O climă mai caldă va intensifica episoadele de vreme foarte umede și foarte uscate, cu implicații pentru inundații sau secetă (încredere ridicată), dar locația și frecvența acestor evenimente depind de schimbările viitoare estimate în circulația atmosferică regională, inclusiv în circulația musonică, iar la latitudinile medii, de traiectoriile furtunilor. Raportul IPCC subliniază că urbanizarea favorizează, de asemenea, creșterea cantității medii și abundente de precipitațiile deasupra și/sau în aval de orașe, iar intensitatea scurgerii de suprafață a apei din precipitații crește, favorizând inundațiile urbane. Schimbări semnificative ale intensității și frecvenței secetelor meteorologice, cu mai multe regiuni care prezintă creșteri decât scăderi, sunt observate pentru fiecare 0,5°C suplimentar de încălzire globală (încredere medie). Creșterea frecvenței și intensității secetelor hidrologice se intensifică odată cu creșterea magnitudinii încălzirii globale în unele regiuni (încredere medie) 30 34 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 823 bis/19.VIII.2024 5. Definirea problemelor 5.1. Variabilitatea climatică observată (1961-2020) și proiecțiile pentru orizonturile de timp 2030 și 2050 în România Analiza variabilității climatice observate se bazează pe date meteorologice din perioada 1961–2020. Pentru orizonturile de timp viitoare sunt utilizate rezultate ale modelelor climatice regionale, în condițiile scenariilor cu creștere moderată (RCP 4.5;Thomson et al., 2011) și puternică (RCP 8.5;Riahi et al., 2011) a emisiilor și concentrațiilor atmosferice globale ale gazelor cu efect de seră (GES), până la sfârșitul acestui secol. Modelele climatice globale și regionale utilizate reușesc să simuleze caracteristicile climatice generale prezente la nivelul României, ceea ce asigură un nivel acceptabil de încredere pentru rezultatele proiecțiilor climatice viitoare (Bojariu et al., 2021). Principalele caracteristici care definesc tendințele climatice prezente și viitoare sunt prezentate în continuare. a) Semnalul de încălzire a climei este vizibil și semnificativ statistic în toate regiunile țării, fiind mai pronunțat, în general, în timpul zilei. Temperatura medie anuală a aerului a crescut între 0,21/deceniu și 0,44Ԩ/deceniu, corespunzător unei rate de încălzire cuprinsă între 1,3Ԩ și 2,6Ԩ, în întreaga perioadă analizată. Tendința de încălzire observată este mai pronunțată în ultimele două decenii ale perioadei analizate, iar durata medie anuală de strălucire a Soarelui prezintă și ea o tendință generalizată de creștere la nivelul României. Proiecțiile cu modele climatice arată că semnalul de încălzire continuă și se amplifică în viitor, cu magnitudini depinzând de regiune, orizontul de timp și scenariul climatic analizat (Tabelul 5.1). Pentru viitorul apropiat (2021–2050), comparativ cu intervalul de referință 1971–2000, la nivelul României, rezultatele modelelor climatice globale analizate indică o creștere medie a temperaturii lunare, în cea mai caldă lună a anului (august), de peste 3°C, în cel mai pesimist scenariu (SSP 5- RCP 8.5). Creșterea similară a temperaturii medii lunare, obținută cu modelele climatice regionale, este de peste 2,5°C, în condițiile scenariului pesimist (RCP 8.5). Diferențele legate de scenariul ales sunt relativ mici în primele decenii ale secolului, iar diferențele mai mari sunt așteptate spre sfârșitul secolului XXI. b) Cantitatea anuală de precipitații observată este în general stabilă, fără a se evidenția tendințe generale semnificative statistic de creștere sau de scădere. Proiecțiile viitoare ale cantităților anuale de precipitații nu prezintă o tendință semnificativă, deși ele indică o ușoară creștere (Tabelul 5.2). Pentru vară (iunie-august), la nivelul României, rezultatele modelelor climatice globale și regionale analizate indică un semnal clar de reducere a mediei ratei lunare de precipitații atât în perioada 2021–2030, cât și în perioada 2031–2050. Reducerea este mai mare în condițiile scenariilor cu emisii și concentrații ale GES mari (SSP 5-RCP 8.5/RCP8.5) și la sfârșitul secolului al XXI-lea. Există și un semnal de creștere a cantității de precipitații, iarna (decembrie-februarie). Configurațiile spațiale ale diferențelor în cantitatea de precipitații de vară indică Dobrogea, Bărăganul și vestul țării ca regiuni în care semnalul de reducere este cel mai puternic. Semnalul ce indică o creștere a precipitațiilor de iarnă apare cel mai clar în regiunile din vestul și centrul României (Bojariu et al., 2021). În general, rezultatele modelelor climatice pentru orizonturile de timp viitoare relevă o tendință de creștere a intensității precipitațiilor în toată țara, în toate orizonturile de timp analizate, dar cu magnitudini nuanțate de factorii locali. Pentru viitor, ansamblul de modele climatice 31  MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 823 bis/19.VIII.2024 35 regionale indică o continuare și amplificare generală a scăderii grosimii medii a stratului de zăpadă, observată în clima prezentă. Magnitudinea semnalului este mai mare în condițiile scenariului cu cele mai mari emisii și concentrații de GES (RCP 8.5). La nivelul României, această reducere estimată pentru viitor este mai puternică în luna februarie, la fel ca pentru intervalul 1961–2021. Regiunile cele mai afectate, din acest punct de vedere, sunt, în general, cele de la altitudinile joase. În zone muntoase, reducerile în grosimea stratului de zăpadă sunt, în general, mai mici, pe rama estică a Carpaților Orientali și Occidentali și pe cea nordică a Carpaților Orientali. c) Evoluția umidității relative a aerului în perioada 1961–2020 evidențiază un semnal climatic neomogen și slab din punct de vedere al magnitudinii. Experimentele numerice cu modele climatice regionale sugerează că umezeala relativă a aerului nu prezintă schimbări viitoare semnificative față de condițiile climatului actual, în nici unul dintre scenariile climatice analizate. d) Tendința actuală a vitezei medii anuale a vântului pe termen lung (1961–2020) prezintă un semnal climatic de scădere semnificativă în majoritatea regiunilor țării, mai estompat în regiunea extracarpatică. Regiunile de dezvoltare în care au fost observate cele mai pronunțate scăderi (circa 0,5 m/s / deceniu) sunt cele de Nord-Est și Sud-Est. Variabilitatea vitezei maxime anuale a vântului relevă schimbări majore, sugerând o tendință generalizată de scădere la nivel național, cu pante superioare celor estimate pentru viteza medie. Distribuția spațială a acestui semnal climatic indică o scădere mai consistentă în cadrul regiunilor extracarpatice, în Carpații Meridionali, Orientali (incluzând Carpații de Curbură) și Munții Apuseni, cu până la 1 m/s pe deceniu. Cele mai mari scăderi în viteza maximă a vântului au fost observate în cadrul regiunilor Centru și Sud-Est (aproape 1 m/s pe deceniu). În ceea ce privește semnalul de schimbare în viitor, pentru viteza maximă a vântului și viteza maximă la rafală, acesta este mixt, fiind posibile atât creșteri, cât și scăderi, în raport cu perioada de referință 1971–2000, ceea ce sugerează, în acest caz, predominanța variabilității climatice naturale față de semnalul încălzirii globale. Tabelul 5.1. Abaterile temperaturii medii față de perioada de referință 1971-2000 în funcție de orizontul de timp și scenariul climatic în regiunile de dezvoltare din România Regiunea de 2021-2030 2021-2050 2031-2050 2041-2070 2071-2100 dezvoltare RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 București-Ilfov 1,0 0,9 1,2 1,4 1,4 1,7 1,7 2,3 2,2 3,9 Centru 0,9 0,9 1,2 1,3 1,3 1,6 1,7 2,3 2,1 3,8 Nord-Est 1,0 0,9 1,3 1,4 1,4 1,6 1,7 2,3 2,2 3,9 Nord-Vest 0,9 0,9 1,2 1,3 1,3 1,5 1,6 2,2 2,1 3,8 Sud 1,0 0,9 1,2 1,4 1,3 1,6 1,7 2,3 2,2 3,9 Sud-Est 1,0 0,9 1,2 1,4 1,3 1,6 1,7 2,3 2,2 3,8 Sud-Vest 0,9 0,9 1,2 1,4 1,4 1,6 1,7 2,3 2,2 4,0 Vest 0,9 0,8 1,1 1,3 1,3 1,5 1,6 2,2 2,0 3,7 Tabelul 5.2. Diferențele în cantitățile medii anuale de precipitații (în %) față de perioada de referință 1971-2000 în funcție de orizontul de timp și scenariul climatic, în regiunile de dezvoltare din România 32 36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 823 bis/19.VIII.2024 Regiunea de 2021-2030 2021-2050 2031-2050 2041-2070 2071-2100 dezvoltare RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP RCP 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 4.5 8.5 București-Ilfov 1,8 5,9 3,3 4,4 4,1 3,6 4,2 5,0 5,9 6,6 Centru 1,8 6,1 3,6 4,8 4,5 4,2 4,5 5,9 6,5 7,8 Nord-Est 1,7 6,3 3,6 4,9 4,6 4,3 4,5 5,9 6,5 7,9 Nord-Vest 1,8 6,4 3,7 4,9 4,7 4,2 4,5 5,8 6,4 7,6 Sud 2,0 6,0 3,4 4,3 4,2 3,5 4,2 5,0 5,8 6,4 Sud-Est 1,8 5,9 3,3 4,4 4,1 3,6 4,2 5,0 5,8 6,6 Sud-Vest 2,0 5,9 3,4 4,3 4,2 3,5 4,2 5,0 5,8 6,4 Vest 1,6 5,8 3,3 4,4 4,4 3,7 4,2 5,2 6,0 6,9 5.2. Impactul schimbărilor climatice și a fenomenelor de risc asociate asupra sectoarelor-cheie vulnerabile Subcapitolul prezintă câteva elemente definitorii în privința variabilității climatice observate, a proiecțiilor viitoare și a impactului fenomenelor climatice de risc asupra sectoarelor cheie vulnerabile, mai multe elemente fiind prezentate în format tabelar, pentru fiecare sector, iar tipurile de impact al fenomenelor climatice de risc asupra sectoarelor cheie din România sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta Strategie. 5.2.1. Resurse de apă Debitele medii sezoniere vor înregistra o creștere în timpul iernii și o scădere în celelalte sezoane; resursa de apă va crește semnificativ în ianuarie și februarie și va scădea semnificativ în aprilie, mai și august – noiembrie. Totodată, debitele medii multianuale vor avea o tendință de scădere de maxim -15% (valori mai mici fiind obținute pentru bazinele hidrografice din nord-vestul țării), maxim -5% și mai mari, până la -40% în unele bazine din sudul României, cu excepția bazinului râului Someș pentru care tendința este de creștere a resursei de apă73. Simulările de lungă durată realizate arată că, în peste jumătate din teritoriul României debite maxime cu probabilitatea de 1% pot înregistra creșteri în perioada 2021–2050 față de perioada de referință 1971–2000, cu un grad ridicat de certitudine. Intensificarea evenimentelor de precipitații cu caracter torențial în România în ultimii ani a determinat frecvent producerea de viituri rapide în bazine hidrografice mici ş