Document colectat · Legea 273/2006: finanțe publice locale
Legea 273/2006: finanțe publice locale
- Instituția sau publicația sursă
- Legea 273/2006: finanțe publice locale
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 962,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
(la 02-07-2010, Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această modificare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. ) (3) Sumele aferente finanțării integrale sau parțiale a unor proiecte de dezvoltare, prevăzute la alin. (2), se repartizează pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului sau ordin al ministrului, după caz, și se comunică acestora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. (la 02-07-2010, Alin. (3) al art. 34 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. Această completare se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei b) a art. X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. )
+ Articolul 35Colaborare, cooperare asociere, înfrățire, aderare(1) Autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere.(2) Autoritățile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local ori județean, după caz, în condițiile legii. Autoritățile deliberative pot hotărî achiziționarea, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, de acțiuni la societățile la a căror constituire au participat cu aport de capital sau în natură și pot majora sau diminua capitalul social al acestora, în condițiile legii.(3) Autoritățile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la constituirea de asociații de dezvoltare comunitară, în limitele și în condițiile legii, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional și furnizarea în comun a unor servicii publice.(4) Asociațiile de dezvoltare comunitară se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, din alte surse atrase pe bază de proiecte, împrumuturi sau parteneriate public-private, în condițiile legii.(5) Guvernul derulează programe naționale de dezvoltare în vederea stimulării asocierii unităților administrativ-teritoriale și a creșterii capacității administrative a acestora, finanțate anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.(6) Obligațiile financiare rezultate din acorduri de cooperare, de înfrățire sau de aderare a unităților administrativ-teritoriale la asociații interne organizate la nivel național ori la organizații internaționale cu personalitate juridică, hotărâte de autoritățile deliberative, în condițiile legii, se suporta din bugetele locale ale acestora. + Articolul 35^1(1) Autoritățile administrației publice locale din România pot aproba finanțarea unor proiecte propuse de către autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, în baza acordurilor de înfrățire/cooperare încheiate în condițiile legii, pentru: (la 15-12-2018, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 35^1 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 305 din 11 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1053 din 12 decembrie 2018
) a) obiective de investiții ale unităților administrativ-teritoriale din Republica Moldova, Ucraina și Serbia; (la 15-12-2018, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 35^1 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 305 din 11 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1053 din 12 decembrie 2018 ) ... b) programe comune culturale, sportive, de tineret și educaționale; ... c) stagii de pregătire profesională; ... d) alte acțiuni care contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie. ... (2) Procedurile de finanțare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului finanțelor publice. (la 24-04-2014, Art. 35^1 a fost introdus de art. 20 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )
+ Articolul 35^2Autoritățile administrației publice locale din România pot aproba finanțarea/cofinanțarea unor proiecte propuse de către autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova, Ucraina și Serbia în cadrul programelor de interes comun, de cooperare transfrontalieră și cooperare teritorială. (la 15-12-2018, Secțiunea 1 din Capitolul III a fost completată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 305 din 11 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1053 din 12 decembrie 2018 )
+ Articolul 36Fondul de rezervă bugetară(1) În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, județean și a Consiliului General al Municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ-teritoriale din România aflate în situații de extremă dificultate sau către unități administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat sau afectate de fluxul de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă. (la 23-03-2022, Alineatul (1) din Articolul 36 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 23 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 23 martie 2022 ) (2) Fondul de rezervă bugetară prevăzut la alin. (1) poate fi majorat în cursul anului, cu aprobarea consiliului local, județean și a Consiliului General al Municipiului București, precum și a consiliilor sectoarelor municipiului București, după caz, din disponibilitățile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârșitul anului.(3) Prin excepție de la prevederile art. 58 alin. (1), în vederea acordării de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat sau afectate de fluxul de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina, fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București poate fi majorat cu sume din excedentul bugetului local, neangajate în finanțarea altor cheltuieli. (la 23-03-2022, Alineatul (3) din Articolul 36 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 23 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 23 martie 2022 )
+ Secţiunea a 2-a Calendarul bugetar + Articolul 37Scrisoare-cadru. Limite de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și de transferuri consolidabile(1) Ministerul Finanțelor Publice transmite direcțiilor generale ale finanțelor publice, consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget prognozate, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferurilor consolidabile, prevăzute la art. 34 alin. (1), pe ansamblul județului și municipiului București, după caz, în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget prevăzute la art. 1 alin. (2).(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit autorităților administrației publice locale sumele aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, în vederea cuprinderii acestora în proiectele de buget.(3) Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a limitelor sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrării bugetelor locale se realizează în condițiile prevederilor art. 33, utilizând indicatori stabiliți la finele anului anterior anului de calcul. (la 21-03-2008, Alin. (3) al art. 37 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008. )
+ Articolul 38Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de crediteOrdonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit prevederilor art. 37, elaborează și depun la direcțiile generale ale finanțelor publice, până la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate și anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum și estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului și municipiului București la Ministerul Finanțelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an. + Articolul 39Aprobarea și centralizarea bugetelor locale(1) În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice transmite direcțiilor generale ale finanțelor publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile consolidabile, aprobate prin legea bugetului de stat.(2) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, precum și consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, în condițiile legii, repartizează pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și transferurile prevăzute la art. 34 alin. (1), în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite. În același termen, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, comunică unităților administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziunilor acestora, după caz, și o estimare a veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit. (la 02-07-2010, Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. ) (3) Pe baza veniturilor proprii și a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afișează la sediul unității administrativ-teritoriale. Locuitorii unității administrativ-teritoriale pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia.(4) În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la alin. (3), proiectul bugetului local, însoțit de raportul ordonatorului principal de credite și de contestațiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităților deliberative, de către ordonatorii principali de credite.(5) Autoritățile deliberative, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, potrivit alin. (4), se pronunță asupra contestațiilor și adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, și pe anexe.(6) Proiectele de buget prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă de autoritățile deliberative în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.(7) În cazul în care autoritățile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut la alin. (6), direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentarii cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autoritățile deliberative. În aceasta situație, din bugetele locale se pot efectua plăți numai în limita celorlalte venituri încasate.(7^1) În cazul autorităților deliberative care sunt dizolvate sau se află în procedură de dizolvare, după caz, în condițiile legii, și care nu și-au aprobat bugetele locale în termenul legal, direcțiile generale ale finanțelor publice, prin excepție de la prevederile alin. (7), alocă cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, până la data aprobării bugetelor locale ale noilor autorități deliberative constituite.
(la 01-07-2009, Alin. (7^1) al art. 39 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 1 iulie 2009. ) (7^2) Primarii, președinții consiliilor județene, respectiv primarul general al municipiului București, aflați în situația prevăzută la alin. (7^1), aplică în anul financiar în curs ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau de la alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget. (la 28-05-2015, Alin. (7^2) al art. 39 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 14 din 27 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 28 mai 2015. ) (8) Ordonatorii principali de credite au obligația să transmită direcțiilor generale ale finanțelor publice bugetele locale, în condițiile prezentei legi, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora. (la 02-07-2010, Alin. (8) al art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. ) (9) Direcțiile generale ale finanțelor publice, în termen de 10 zile de la primirea bugetelor locale aprobate, întocmesc și transmit Ministerului Finanțelor Publice, inclusiv în format electronic, bugetele pe ansamblul fiecărui județ, respectiv al municipiului București, grupate în cadrul fiecărui județ și al municipiului București, pe comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București și pe județ, pe structura clasificației bugetare.
(la 02-07-2010, Alin. (9) al art. 39 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. ) (10) Direcțiile generale ale finanțelor publice, în termenul prevăzut la alin. (9), transmit Ministerului Administrației și Internelor, în format electronic, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), pe județ, respectiv pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, pe structura clasificației bugetare. (la 02-07-2010, Alin. (10) al art. 39 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. )
+ Articolul 40Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament(1) Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.(2) Instituțiile publice și acțiunile nou-aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanțate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.(3) Direcțiile generale ale finanțelor publice vor acorda unităților administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.(4) În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferuri consolidabile depășește o limită lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent, după utilizarea integrala a veniturilor și cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcțiile generale ale finanțelor publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza analizelor și fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.(5) În situația în care sumele prevăzute la alin. (4) sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul bugetului de stat. + Secţiunea a 3-a Prevederi referitoare la investiții publice locale + Articolul 41Prezentarea investițiilor publice în proiectul de buget(1) Cheltuielile pentru investiții publice și alte cheltuieli de investiții finanțate din fonduri publice locale se cuprind în proiectele de buget, în baza programului de investiții publice al fiecărei unități administrativ-teritoriale, întocmit de ordonatorii principali de credite, care se prezintă și în secțiunea de dezvoltare, ca anexa la bugetul inițial și, respectiv, rectificat, și se aprobă de autoritățile deliberative.(2) Pot fi cuprinse în programul de investiții publice numai acele obiective de investiții pentru care sunt asigurate integral surse de finanțare prin proiectul de buget multianual, potrivit art. 38. (la 02-07-2010, Alin. (2) al art. 41 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010. )
+ Articolul 42Informații privind programele de investiții publice(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale întocmesc anual programul de investiții publice pe clasificația funcțională.(2) Pentru fiecare obiectiv inclus în programul de investiții sunt prezentate informații financiare și nefinanciare.(3) Informațiile financiare vor include:a) valoarea totala a proiectului; ... b) creditele de angajament; ... c) creditele bugetare; ... d) graficul de finanțare, pe surse și ani, corelat cu graficul de execuție; ... e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizata și în cazul obiectivelor în derulare; ... f) costurile de funcționare și de întreținere după punerea în funcțiune. ... (4) Informațiile nefinanciare vor include:a) strategia în domeniul investițiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu prioritățile investiționale și legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiza care determină introducerea în programul de investiții a obiectivelor noi, în detrimentul celor în derulare; ... b) descrierea proiectului; ... c) stadiul fizic al obiectivelor. ... + Articolul 43Rolul metodologic al Ministerului Finanțelor PubliceMinisterul Finanțelor Publice este împuternicit să stabilească conținutul, forma și informațiile referitoare la programele de investiții necesare în procesul de elaborare a bugetului. + Articolul 44Aprobarea proiectelor de investiții publice locale(1) Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigura integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative.(2) Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, care se finanțează din împrumuturi externe și, în completare, din transferuri de la bugetul de stat și din alte surse, precum și ale celor finanțate integral sau în completare din împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, se supun spre aprobare Guvernului.(3) Pentru investițiile destinate prevenirii sau înlăturării efectelor produse de acțiuni accidentale și de calamități naturale, documentațiile tehnico-economice, precum și notele de fundamentare privind celelalte cheltuieli de investiții cuprinse în poziția globală alte cheltuieli de investiții, elaborate și avizate potrivit dispozițiilor legale, se aprobă de ordonatorii principali de credite, cu informarea imediata a autorităților deliberative.(4) Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează și aprobă valoarea fiecărui obiectiv de investiții nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanțare ori de competenta de aprobare a acestora, în funcție de evoluția indicilor de preturi. Aceasta operațiune este supusă controlului financiar preventiv propriu.
+ Articolul 45Condiții pentru includerea investițiilor în proiectul bugetului(1) Obiectivele de investiții și celelalte cheltuieli asimilate investițiilor se cuprind în programele de investiții anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentațiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investițiilor, au fost elaborate și aprobate potrivit dispozițiilor legale.(2) Ordonatorii principali de credite stabilesc prioritățile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în programul de investiții, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu aceasta destinație, asigurând totodată realizarea obiectivelor de investiții în cadrul duratelor de execuție aprobate. + Articolul 46Structura programelor de investiții publice locale(1) În programele de investiții se nominalizează obiectivele de investiții grupate pe: investiții în continuare, investiții noi și poziția globală alte cheltuieli de investiții, pe categorii de investiții.(2) Poziția globală alte cheltuieli de investiții cuprinde următoarele categorii de investiții:a) achiziții de imobile; ... b) dotări independente; ... c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a proiectelor și a altor studii aferente obiectivelor de investiții; ... d) cheltuieli de expertiza, proiectare și de execuție privind consolidările și intervențiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale - cutremure, inundații, alunecări, prăbușiri și tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum și cheltuielile legate de realizarea acestor investiții; ... e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanta, asistență tehnica și alte cheltuieli asimilate investițiilor, potrivit legii. ... (3) Cheltuielile de investiții prevăzute la alin. (2) se detaliază în anexa distinctă de către ordonatorul principal de credite, pe bază de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea și alți indicatori caracteristici unor asemenea investiții, și se aprobă de autoritățile deliberative odată cu bugetul local.
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
f315d8129eab053ec854a350baa4a795272c2d290cfb6055c6aefcacc3a6ae57