Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:24
- Dimensiunea materialului
- 3.249,0 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Oferta agregată - reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţa naţională de către toţi agenţii economici, autohtoni şi străini. Altfel spus, oferta agregată reprezintă producţia totală internă de bunuri economice plus oferta străinătăţii (importurile).
Pact de Stabilitate şi Creştere - Pactul de Stabilitate şi Creştere constă din două regulamente ale Consiliului UE: primul referitor la „întărirea supravegherii poziţiilor bugetare şi întărirea supravegherii şi coordonării politicilor economice” şi al doilea, referitor la „accelerarea şi clarificarea aplicării procedurii deficitului excesiv”, precum şi dintr-o rezoluţie a Consiliului European privind Pactul de Stabilitate şi Creştere adoptată la întâlnirea la nivel înalt de la Amsterdam din data de 17 iunie 1997. Mai exact, se solicită poziţii bugetare aproape echilibrate sau în surplus ca obiectiv pe termen mediu al statelor membre, deoarece aceasta le-ar permite să facă faţă fluctuaţiilor ciclice normale şi să menţină deficitul bugetar sub valoarea de referinţă de 3 la sută din PIB. Conform Pactului de Stabilitate şi Creştere, ţările care participă la UEM trebuie să prezinte programe anuale de stabilitate, în timp ce ţările neparticipante trebuie să prezinte programe anuale de convergenţă.
Pact Euro Plus - este cunoscut şi ca Pactul pentru Competitivitate şi are ca obiectiv stabilitatea zonei euro, statele membre angajându-se să ia măsuri pentru stimularea competitivităţii, a angajării forţei de muncă şi consolidarea finanţelor publice.
PIB potenţial - nivelul PIB real care poate fi produs de economie fără a genera presiuni inflaţioniste; PIB potenţial este determinat pe termen lung de factori fundamentali: organizarea economiei, capacitatea productivă a economiei determinată de tehnologie şi factori demografici ce afectează forţa de muncă etc.
PIB real - reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioadă, ajustată cu creşterea preţurilor. Dinamica PIB real este folosită pentru a măsura creşterea economică a unei ţări.
Politică bugetară - politica financiară a statului în materie de cheltuieli publice; politica de alocare a resurselor publice.
Politică fiscală - politică prin care se dorește influențarea economiei folosind ca instrument sistemul de taxe şi impozite.
Politică fiscală anticiclică - conduită a politicii fiscale care are rol de stabilizator al ciclului economic și care contribuie la diminuarea fluctuaţiilor ciclice şi a presiunilor inflaţioniste din partea excesului de cerere.
Politică fiscală expansionistă - conduită a politicii fiscale care are ca efect accelerarea ritmului de creştere a cererii agregate şi posibila amplificare a presiunilor inflaţioniste.
92
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
569fa08fa7b333c4fefe18693643d597a36b0db31f5ebd9ce425e1359a18caad