Raportul anual al Consiliului Fiscal

III. Politica fiscal-bugetară în anul 2019

III.1. Trăsături ale politicii fiscal-bugetare în anul 2019 Modalitatea de elaborare și implementare a politicilor fiscal-bugetare din România în ultimii ani a fost caracterizată de o serie de trăsături comune, acestea reieșind de altfel din analiza realizată în cadrul acestui raport:

• • România a practicat în perioada 2006-2019 o politică fiscală puternic prociclică, stimulând

economia în perioadele de expansiune (2006-2008 și 2016-2019) și frânând în perioadele în care aceasta a operat sub potențial (2010-2015), contribuind la amplificarea fluctuațiilor ciclului economic și la accentuarea dezechilibrelor acumulate în economie;

• • O astfel de abordare conduce la epuizarea spațiului fiscal necesar pentru stimularea economiei

în perioade de recesiune și poate constrânge sever politica fiscal-bugetară în perioade economice dificile precum în condițiile pandemiei. În aceste condiții, acțiunea automată, benefică și stabilizatoare a stabilizatorilor automați este sever amputată de politica discreționară prociclică;

• • În ceea ce privește relevanța regulilor bugetare și angajamentul față de respectarea disciplinei

fiscale, se poate aprecia că, de la elaborarea LRFB în anul 2010 și până în prezent, regulile fiscale au exercitat o constrângere slabă asupra decidenților de politici fiscal bugetare;

• • Regula privind deficitul structural (obiectiv pe termen mediu de -1% din PIB) a fost încălcată

începând cu anul 2016, fără a fi prevăzută explicit calea de ajustare la OTM. Practic, singura ancoră a politicii fiscal-bugetare a fost reprezentată de pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar efectiv;

• • Consiliul Fiscal a arătat în numeroase rânduri că ideea potrivit căreia ar fi suficientă menținerea

deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB este eronată; acest nivel nu reprezintă o „țintă”, ci un plafon a cărui atingere este permisă doar în condiții ciclice adverse, de recesiune profundă, ceea ce nu a fost cazul României în perioada 2016-2019;

• • Două vulnerabilități importante ale construcțiilor bugetare din ultimii ani au fost reprezentate de

a) nivelul foarte redus al veniturilor fiscale comparativ cu celelalte țări din UE și de b) rigidizarea tot mai accentuată a structurii cheltuielilor bugetare, ponderea cheltuielilor cu salariile și pensiile depășind în prezent 75% din veniturile fiscale. Ambele elemente sunt de natură să micșoreze semnificativ marja de manevră a decidenților de politici fiscal-bugetare. În perioada 2016-2019 aceste vulnerabilități au fost amplificate de reducerea semnificativă a impozitării inițiată prin noul Cod Fiscal aplicabil din anul 2016, relaxare fiscală de altfel continuată ulterior, precum și de majorările accelerate ale salariilor din sectorul public;

• • Nu stocul datoriei publice este cea mai mare problemă pentru finanțele publice, ci deficitele mari

și în creștere, presiunile foarte mari pe bugetul public, care reclamă corecții majore în anii ce vin.

27