Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.362,1 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

UE pentru combaterea pandemiei COVID-19, 1,3 mld. lei fonduri structurale și 1,7 mld. lei fonduri destinate agriculturii).

Nerealizarea veniturilor fiscale este localizată la nivelul încasărilor din: TVA (-11,2 mld. lei, în principal, pe fondul rambursărilor accelerate efectuate în anul 2020 și facilității privind eșalonarea obligațiilor agenților economici către BGC), impozit pe profit (-3,8 mld. lei, ca efect al scăderii economice și a facilității privind eșalonarea plăților), accize (-3 mld. lei, urmare a eliminării supra accizei la carburanți, neinclusă în bugetul inițial), taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (-2,9 mld. lei, ca rezultat al amânării licitației pentru închirierea benzilor de frecvență 5G de către operatorii de telefonie mobilă), impozit pe salarii și venit (-2,1 mld. lei) și alte impozite și taxe pe proprietate (-1,2 mld. lei).

Nivelul cheltuielilor bugetare a fost mult peste valoarea estimată inițial (+23,4 mld. lei). Astfel, principalele categorii la nivelul cărora s-au înregistrat creșteri au fost: cheltuieli cu asistența socială (+7,33 mld. lei, pe seama bugetării inițiale insuficiente, dar și a unor măsuri decise în timpul anului), cheltuieli de capital (+5,96 mld. lei), cheltuieli cu bunuri si servicii (+5,58 mld. lei, urmare a sub-bugetării inițiale și a sumelor suplimentare necesare luptei împotriva Pandemiei), alte transferuri (+1,97 mld. lei), cheltuieli aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile post-aderare 2014-2020 (+1,9 mld. lei) și alte cheltuieli (+1,63 mld. lei). Reduceri comparativ cu nivelul inițial s-au înregistrat pentru plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent (-1,81 mld. lei).

În Tabelul 4 se prezintă evoluția veniturilor şi cheltuielilor bugetare din perspectiva metodologiei naționale (cash), exprimate ca pondere în PIB. Punctele de referință pentru anul 2020 sunt anul anterior și anul 2009, care a marcat vârful perioadei de recesiune generate de criza economico-financiară declanșată în anul 2008.

Comparativ cu anul anterior, în contextul manifestării efectelor pandemiei cu virusul SARS-COV-2 începând cu luna martie, în anul 2020 s-a consemnat deteriorarea în continuare a deficitului bugetar, cu circa 5 pp din PIB, veniturile bugetare înregistrând o ușoară creștere de 0,2 pp din PIB, iar cheltuielile bugetare, majorându-se semnificativ, cu 5,2 pp din PIB.

Veniturile BGC care au avut cea mai nefavorabilă evoluție au fost: veniturile fiscale (-0,48 pp din PIB și cele nefiscale (-0,22 pp din PIB), parțial compensate la nivel agregat de creșterea ponderii sumelor primite de la UE (+0,8 pp) și a contribuțiilor de asigurări sociale (+0,09 pp).

La nivelul veniturilor fiscale, scăderi semnificative au fost înregistrate la nivelul veniturilor din TVA (-0,42 pp), impozitul pe profit (-0,19 pp), alte impozite și taxe pe bunuri și servicii (-0,07 pp) și din accize (-0,06 pp), parțial compensate de evoluții pozitive ale veniturilor din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (+0,22 pp) și din impozitul pe salarii și venit (+0,11 pp).

De notat că, impactul pe partea de venituri ca efect al măsurilor luate pentru atenuarea efectelor Pandemiei, este evaluat de MF la circa 2% din PIB (Programul de Convergență 2021-2024).

42

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

7cbe43ccedf6bb3f9dce67dc8a8716207a8d67df754ab9dd2ac7ef8730cd4082