Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului superior din România

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.963,2 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Raport privind starea învățământului superior din România 2023–2024

Printre măsurile de sprijin introduse de Comisia Europeană pentru Ucraina, începând din primăvara anului 2022, a fost introdusă posibilitatea de adaptare a proiectelor de mobilitate Erasmus+ în domeniul universitar, finanțate începând cu apelul 2019, pentru a sprijini și facilita participarea la mobilități a studenților și personalului universitar dinspre Ucraina către România. Măsurile propuse au fost implementate de 31 de instituții de învățământ superior din România care, în perioada 2022-2024, au sprijinit realizarea a 207 de mobilități studențești și a 258 de mobilități ale personalului universitar dinspre Ucraina. În cadrul apelului 2023, programul Erasmus+ a continuat să își mobilizeze eforturile în vederea atenuării consecințelor socio-economice și educaționale ale invadării Ucrainei de către Rusia, inclusiv prin sprijinirea proiectelor care promovează activități educaționale și care facilitează integrarea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina în noile lor medii de învățare, precum și activități de sprijin pentru organizațiile, cursanții și personalul din Ucraina. La

prioritățile sectoriale care pot fi adresate în cadrul candidaturilor de proiecte pentru parteneriatele de cooperare și parteneriatele la scară mică (sau de mică anvergură) din fiecare domeniu, a fost adăugată câte o prioritate specifică care vizează sprijinirea răspunsului la situația creată de războiul din Ucraina. În domeniul universitar, printre parteneriatele de cooperare aprobate în cadrul apelului 2023, 2 proiecte au vizat această prioritate specifică și au inclus în cadrul parteneriatului și două instituții de învățământ superior din Ucraina. În cadrul apelului 2024, au fost aprobate alte două parteneriate de cooperare care au implicat două instituții de învățământ superior din Ucraina.

Urmare a intrării în vigoare a noilor legi ale educației (Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, respectiv Legea învățământului superior nr. 199/2023), cadrul normativ pentru românii de pretutindeni și cetățeni străini a fost revizuit, după cum urmează: ✓ Metodologia privind condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare şi confesionale particulare acreditate din România, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5552 din 16 iulie 2024; ✓ Procedură de emitere a scrisorilor de acceptare la studii a românilor de pretutindeni pentru învăţământul superior de stat şi particular acreditat, pe locuri cu taxă în lei, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5553 din 16 iulie 2024; ✓ Metodologie revizuită privind organizarea şi desfăşurarea anului pregătitor de limbă română pentru cetăţenii străini, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5516 din

10 iulie 2024. Spațiul European al Educației În perioada anului universitar 2023-2024, au fost negociate și adoptate următoarele documente la nivel european cu relevanță în domeniul învățământului superior, potrivit agendei propuse de Președințiile rotative ale Consiliului UE și în conformitate cu legislația națională:

  • - Recomandarea Consiliului privind îmbunătățirea ofertei de competențe digitale în educație

și formare (document adoptat în cadrul Consiliului Educație din 23 noiembrie 2023);

  • - Concluziile Consiliului privind contribuția educației și a formării la consolidarea valorilor

europene comune și a cetățeniei democratice (document adoptat în cadrul Consiliului Educație din 23 noiembrie 2023);

69

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

22bf993d97268160df9d4752078e41dffae2a9ab287c54f734a7d3fdffcd3816