Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Partea a II-a · Document original

Ministerul Culturii

Textul secțiunii originale, în ordinea paginilor 161-165. Formulările și cifrele de mai jos aparțin documentului sursă; verificarea lor se urmărește în fișele măsurilor asociate.

Capitole asociate

Pagina 161

Vezi pagina în PDF ↗

Ministerul Culturii

Capitolul 23 · Cultură

Pagina 162

Vezi pagina în PDF ↗

MINISTERUL CULTURII · CAPITOL SECTORIAL

Cultură

Patrimoniul se restaurează cu bani europeni și naționali, cultura ajunge în satele și orașele mici, nu doar în marile centre, instituțiile de cultură sunt conduse de manageri selectați pe merit și cu mandate limitate, iar oamenii de cultură primesc ce cer de ani de zile: salarii corecte, plată la timp și reguli stabile.

23.1 Investiții publice intensificate în patrimoniul mobil și imobil național, finanțate din fonduri externe nerambursabile și rambursabile și din fonduri naționale (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Fondurile SEE, Fondul de coeziune);

Investițiile în patrimoniu vor fi planificate pe termen lung, pornind de la un portofoliu clar de proiecte prioritare și de la documentații pregătite înainte de deschiderea oportunităților de finanțare. Bugetul național, fondurile europene și celelalte surse externe vor fi corelate astfel încât proiectele mature să poată fi finanțate și duse la capăt.

Un model care va fi consolidat este parteneriatul Ministerului Culturii cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, derulat prin Unitatea de Management a Proiectului. Acesta continuă inclusiv prin programul multianual „Temelii Culturale”, destinat investițiilor în patrimoniu și infrastructură culturală, cu o valoare totală estimată de 280 de milioane de euro și 14 obiective de investiții.

Protejarea patrimoniului nu se încheie odată cu restaurarea. Investițiile vor fi însoțite de soluții pentru administrarea, întreținerea și punerea în valoare a obiectivelor, precum și de măsuri de prevenție și intervenție pentru monumentele, colecțiile și bunurile culturale expuse riscurilor de incendiu, cutremur, furt sau altor situații de criză.

23.2 Un mediu concurențial mai bun în industria de film, pentru atragerea investitorilor străini puternici în România și crearea de oportunități pentru artiștii români;

România are nevoie de un cadru stabil, predictibil și competitiv pentru producțiile cinematografice, cu reguli clare, proceduri transparente și mecanisme de sprijin care să permită investitorilor să planifice proiecte pe termen mediu și lung.

Atragerea producțiilor internaționale trebuie să genereze efecte directe în economia locală, prin implicarea artiștilor și profesioniștilor români, utilizarea serviciilor de producție și postproducție, a infrastructurii și a locațiilor din România.

În acest fel, investițiile străine pot contribui atât la creșterea numărului de producții realizate în România, cât și la dezvoltarea competențelor, transferul de experiență și consolidarea industriei cinematografice românești.

23.3 Debirocratizarea Ministerului Culturii: depunerea documentațiilor și obținerea avizelor de la comisiile și direcțiile din subordine exclusiv online, cu termene scurte și fără deplasări; operaționalizarea sistemului de consultare publică (SeCoPu) și extinderea sistemului digital de finanțare a culturii (SDFC);

Digitalizarea va fi orientată spre simplificarea efectivă a relației dintre Minister, instituții, profesioniști și cetățeni, nu doar spre mutarea procedurilor existente în mediul online. Sunt vizate

Pagina 163

Vezi pagina în PDF ↗

reducerea timpilor de procesare, eliminarea solicitării repetate a acelorași documente și posibilitatea urmăririi transparente a stadiului cererilor și avizelor.

În această logică vor fi integrate și dezvoltate instrumentele digitale existente, inclusiv proiectul ePatrimoniu, care urmărește reunirea într-un sistem unitar a informațiilor privind patrimoniul cultural mobil, imobil și imaterial și digitalizarea proceselor de gestionare, avizare și informare publică.

Rezultatul urmărit este o administrație mai rapidă, mai transparentă și mai predictibilă, bazată pe date actualizate și proceduri simplificate.

23.4 Restructurarea și eficientizarea instituțiilor care administrează fondurile din contribuții obligatorii (CNC, AFCN, INP) și adoptarea noii legi a timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, aflată în circuit parlamentar;

Restructurarea și eficientizarea instituțiilor vizate vor porni de la o analiză a mecanismelor de finanțare, a costurilor administrative și a rezultatelor obținute, cu accent pe simplificarea procedurilor, transparență și predictibilitate.

Reorganizarea nu trebuie să conducă la pierderea expertizei profesionale, ci la o utilizare mai eficientă a resurselor și la un acces mai clar și mai rapid la finanțare pentru sectorul cultural.

În paralel, noul cadru privind timbrul cultural va urmări un mecanism de colectare și distribuire mai clar, mai transparent și mai ușor de administrat, astfel încât resursele generate să poată susține în mod real domeniile culturale cărora le sunt destinate.

23.5 Program național „Educație prin cultură” pentru zonele rurale și orașele mici: cartografierea și revitalizarea căminelor culturale, muzeelor și patrimoniului abandonat; programe itinerante ale teatrelor, filarmonicilor și muzeelor și caravane de film pentru comunitățile izolate; vouchere de carte; cultura integrată în politicile de prevenire a consumului de droguri, a jocurilor de noroc, a violenței domestice și a dezinformării;

Programul va urmări reducerea diferențelor de acces la cultură dintre marile centre urbane și comunitățile rurale sau orașele mici, pornind de la o cartografiere reală a infrastructurii culturale existente și a nevoilor locale.

Bibliotecile, muzeele, căminele culturale și celelalte spații disponibile pot deveni puncte culturale active în comunitate, completate prin programe itinerante și parteneriate cu școlile și autoritățile locale.

Educația culturală va fi dezvoltată în colaborare cu Ministerul Educației, iar instrumente precum voucherele de carte și programele dedicate grupurilor vulnerabile vor urmări creșterea participării culturale și apropierea publicului tânăr de lectură, patrimoniu și creație.

23.6 Rute culturale naționale și regionale care leagă monumente, muzee, tradiții și gastronomie, promovate multilingv, pentru distribuirea fluxurilor turistice pe tot teritoriul și pe tot parcursul anului;

Rutele culturale vor fi dezvoltate ca produse coerente, capabile să conecteze patrimoniul, instituțiile culturale, tradițiile și specificul local într-o ofertă accesibilă și ușor de promovat.

Ministerul Culturii va urmări identificarea și dezvoltarea traseelor cu potențial real, în parteneriat cu autoritățile locale și structurile responsabile de turism, astfel încât acestea să fie integrate în oferta turistică națională și să genereze beneficii pentru comunitățile traversate.

Pagina 164

Vezi pagina în PDF ↗

Promovarea multilingvă și integrarea digitală a informațiilor privind obiectivele, programele, accesibilitatea și serviciile disponibile vor facilita utilizarea acestor trasee și vor contribui la distribuirea mai echilibrată a fluxurilor turistice pe tot parcursul anului.

23.7 România, Țară Invitată de Onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028, cu buget multianual 2026–2029, echipă dedicată de traduceri și promovare, coordonare interministerială ICR– Ministerul Culturii–MAE–turism–reprezentanțe economice și diaspora ca partener în promovarea culturii române;

Participarea României va fi construită ca un proiect cultural național multianual, nu ca o prezență limitată la perioada târgului. Pregătirea va pune accent pe traducerea și promovarea autorilor români, consolidarea relațiilor dintre editori și profesioniști și creșterea vizibilității literaturii și culturii române pe piețele internaționale.

Coordonarea dintre Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe și ceilalți parteneri implicați va fi organizată pe baza unor responsabilități, termene și resurse clar definite, astfel încât etapele de pregătire și promovare să fie urmărite unitar.

Miza este ca investiția în Frankfurt 2028 să producă efecte și după încheierea târgului: mai multe traduceri, parteneriate editoriale durabile, acces mai bun al autorilor români la piețele externe și o prezență internațională mai coerentă a culturii române.

23.8 Manageri culturali selectați pe merit, cu mandate limitate: conduceri ocupate exclusiv prin concurs de proiecte, cu comisii majoritar independente; mandate de cel mult cinci ani, maximum două consecutive; evaluare anuală pe public, calitate artistică și gestiune, cu încetarea mandatului la neîndeplinire; fără interimate repetate; servicii administrative comune la nivelul autorității tutelare, ca managerul să se ocupe de actul cultural;

Selecția managerilor va pune accent pe competență, experiență și calitatea proiectului de management, prin proceduri transparente și comisii în care expertiza profesională independentă să aibă un rol determinant.

Evaluarea anuală va urmări atât gestiunea instituției, cât și rezultatele culturale: calitatea programelor, dezvoltarea publicului, administrarea patrimoniului și îndeplinirea obiectivelor asumate. Interimatul va rămâne o soluție temporară, astfel încât conducerea provizorie să nu înlocuiască procedura normală de concurs.

În paralel, organizarea unor servicii administrative comune poate reduce sarcina birocratică a instituțiilor și permite managerilor să își concentreze activitatea asupra programului cultural, dezvoltării instituției și relației cu publicul.

23.9 Răspuns la solicitările sectorului cultural: reducerea inechităților salariale dintre profesiile de patrimoniu (muzeografi, restauratori, conservatori, bibliotecari de patrimoniu) și artele spectacolului, exclusiv prin noua lege a salarizării unice;

Ministerul Culturii va continua demersurile începute împreună cu Ministerul Muncii pentru corectarea inechităților salariale. O parte dintre propuneri au fost deja preluate, inclusiv apropierea coeficienților pentru funcțiile de execuție din muzee și biblioteci de cei existenți în instituțiile de spectacole sau concerte și corectarea unor diferențe generate de tipul și subordonarea instituției.

Vor fi susținute în continuare corectarea coeficienților pentru anumite categorii profesionale și introducerea corespunzătoare a funcțiilor specifice patrimoniului, astfel încât salarizarea să reflecte calificarea, complexitatea activității și responsabilitatea.

Pagina 165

Vezi pagina în PDF ↗

În paralel, vor fi urmărite recrutarea, formarea și dezvoltarea profesională, precum și păstrarea specialiștilor în sistem.

23.11 Diversitate culturală: susținerea și finanțarea proiectelor culturale ale minorităților naționale și a lucrărilor de reabilitare și consolidare a clădirilor și monumentelor reprezentative pentru patrimoniul lor.

Patrimoniul cultural al minorităților naționale face parte din patrimoniul cultural al României și va fi susținut prin mecanisme de finanțare transparente și predictibile, atât pentru proiectele culturale, cât și pentru intervențiile asupra clădirilor și monumentelor reprezentative.

Lucrările de reabilitare și consolidare vor fi însoțite, acolo unde este posibil, de măsuri de punere în valoare și de integrare a acestor obiective în circuitul cultural și public.

În acest fel, protejarea patrimoniului contribuie nu doar la conservarea identității culturale, ci și la accesul publicului și la dezvoltarea comunităților.